Proiectul Roșia Montană va fi în continuare blocat, a anunțat co-președintele USL, Victor Ponta, cu prilejul lansării \"Viziunii USL pentru mediu\". PDL dar și reprezentanții mediului economic critică abordarea populistă a Uniunii. Analiștii economici chestionați de EVZ spun că România are de câștigat în urma acestui proiect, care va aduce prosperitate și miliarde de euro la buget.
Roșia Montană este un punct important în "Viziunea pentru mediu" lansată astăzi de USL. Președintele PSD, Victor Ponta, a folosit prilejul și subiectul pentru a ataca adversarii politici, începând, evident, cu Traian Băsescu. "Proiectul de la Roşia Montană e despre interesul naţional al României, despre viitorul României, despre riscurile pe care România trebuie sau nu trebuie să şi le asume. Nu e un proiect pentru pensia preşedintelui Traian Băsescu, nu e un proiect prin care plătim datoriile din campanie ale nimănui" a declarat liderul PSD. Acesta a promis că proiectul "va fi în continuare blocat pentru că nu toţi politicienii pot fi cumpăraţi, aşa cum e cumpărat preşedintele Traian Băsescu, cum sunt cumpăraţi alţii din toate partidele".
USL cere desecretizarea contractului
Strategia USL pentru mediu cere desecretizarea contractului cu RMGC și organizarea unui referendum local sau național, precum și "o dezbatere serioasă" în Parlament pe această temă. USL mai vrea realizarea unei evaluări independente care să arate care sunt beneficiile şi costurile implicate pentru statul român, câte locuri de muncă vor fi create, care va fi rolul şi poziţia părţii române, precum şi beneficiile financiare reale.
De asemenea, Uniunea cere "o analiză independentă cu privire la interesele reale ale persoanelor si companiilor care vor să investească la Roşia Montană", care să arate care sunt acţionariatul şi conducerea acestor companii, destinaţia fondurilor de promovare ale acestui pro