După tristele ţopăieli din noaptea alege- rilor, Mircea Geoană s-a retras din prim-planul vieţii politice. Nu mai este aşa de vizibil şi eu cred că face bine. Ponta a vrut să-l dea afară din partid şi luni întregi s-au căutat variante pentru a fi îndepărtat din funcţia de la Senat. Aşa-i în România, învingătorul ia totul, iar învinsul este umilit, legat la carul de luptă. Umilit este puţin spus. I se descoperă zeci de defecte, calităţile dispar! Amintiţi- vă ce a păţit şi Adrian Năstase. Din genialul prim-ministru al guvernului Adrian Năstase ajunsese un obscur ciorditor de termopan chinezesc. Dar să revenim la Mircea Geoană. Mulţi au crezut că nu va suporta înfrângerea, că va ajunge în pragul depresiei, aproape de sinucidere. Culmea, “prostănacul”, cum l-a poreclit bătrâna şandrama comunistă Ion Iliescu, s-a ţinut tare. A rezistat în partid, a rezistat şi în Senat. Cred că Geoană nu şi-a spus ultimul cuvânt în politică. Stă tacticos pe margine şi aşteaptă lupta, măcelul. Care, fie vorba între noi, nici nu-l interesează personal. Mircea Geoană nu-i singurul politician care a candidat de mai multe ori pentru Preşedinţie. Mitterrand, Nixon sunt doar două exemple. Cine ne garantează că în 2014, dacă PDL-ul nu va găsi un candidat de factura lui Traian Băsescu, ceea ce, fie vorba între noi, e cumplit de greu, Geoană nu are şanse la Preşedinţie? Departe de malaxorul politic, care macină tot, Geoană îşi conservă capitalul politic. Iar umilinţele la care a fost supus l-au transforat într-un personaj simpatic, românul ţinând întotdeauna cu victima. Aşa că nu-l mai plângeţi pe Geoană. Ştie el de ce stă deoparte!