Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlaic Laurean, ciobănaşul cu 300 de oi din Pietriş

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 6 octombrie 2011 ·

Vlaic Laurean zis Lăuruc s-a născut la ţară, nu are masterate în filozofie, dar a reuşit să urce şi să se menţină pe podişul unei libertăţi spirituale de invidiat şi să răzbată pe treapta cea mai de sus a deminităţii omeneşti.

Cu familia de patru generaţii la Pietriş, Lăuruc este cunoscut ca un om de onoare care nu îşi schimbă cuvântul dat după cum bate vântul sau în funcţie de cursul valutar. Cu demnitate şi cinste şi-a construit o gospodărie ca în filme! Lucrează cu familia 14 hectare de pământ dintre care 7 sunt proprietate personală pe raza comunei. Lăuruc răspunde de peste 600 de ovine, dintre care jumătate sunt ale sătenilor pe care le păstoreşte cu două slugi în zona Remetea. Stâna e proprietatea sa personală, a achiziţionat-o împreună cu tatăl său în 1990.

Îi plac poveştile vânătoreşti

Lăuruc al familiei Alexandrinei din Pietriş şi a lu’ Pavel din Dumbrava, cioban cu stare, s-a născut pe 6 martie 1965, în căruţă, în drum spre casa de naşteri din Deda. A făcut primele patru clase în sat şi a terminat clasa a VIII- a la Deda. După-mesele şi le petrecea la stână unde veneau foarte mulţi pădurari, la o tocană de miel, şi asculta cu plăcere poveştile lor vânătoreşti.

Vrând să îmbine utilul cu plăcutul Lăuruc a dat admitere la Liceul Silvic din Gurghiu pe care l-a absolvit în 1983. A urmat apoi stagiul militar la o unitate din Focşani, a făcut o şcoală de gradaţi la Ploieşti. După armată fiind absolvent al Liceului Silvic a primit repartiţie în Covasna, la Miercurea Ciuc. Nevrând să meargă în secuime, a ajuns pădurar cu acte în regulă şi a supravegheat mai multe cantoane începând din Bistra, la Vătava şi până la Răstoliţa, un canton de mai muşlte sute de hectare.

Nuntă ca în poveşti

Făcând naveta cu trenul a ajuns să îşi cunoască mai bine şi pe Violeta Harpa şi viitoarea soţie din Dumbrava. În 9 octombrie 1998 preotul Alexan

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 26 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 43 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 19 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 48 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 2 ore
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°