Primarul general, Sorin Oprescu, / Foto: Marin Raica / Intact Images Primarul Capitalei, Sorin Oprescu (foto), a anunţat joi, înaintea şedinţei de consiliu, că subvenţia la căldură rămâne neschimbată, toţi bucureştenii vor plăti în continuare 170 de lei pe gigacalorie. De asemenea, edilul a precizat că au fost identificate 2.800 de persoane care vor căldura la preţul de 318 lei pe gigacalorie.
Întrebat cine sunt aceste persoane, primarul general a precizat ca sunt directori din instituţiile de stat cu salariul mai mare de 1.500 RON pe lună. Întrucât acordarea acestor subvenţii pentru toţi locuitorii Bucureştiului reprezintă un efort financiar foarte mare, pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei de consiliu de joi a fost introdus şi un proiect care cere Guvernului achitarea penalităţilor istorice ale RADET către Eclen. Proiectul a încins spiritele chiar înaintea votului.
Unii dintre consilieri au fost de părere că această ştergere a datroriilor intră la capitolul ajutor de stat, caz în care Guvernul are nevoie de aprobarea Comisiei Europene. La momentul votului, proiectul prin care Primăria cere Guvernului să şteargă penalităţile RADET nu a primit suportul consilierilor, fiind astfel respins.
Oprescu a precizat, înaintea şedinţei de consiliu, că va cere Guvernului să să şteargă penalităţile datoriilor istorice ale RADET către Elcen, penalităţi uriaşe, care se ridică la aproape 800 de milioane de lei. Altfel, a spus Oprescu, vom ajunge să nu mai avem datorii faţă de RADET abia în anul 3000. Mai mult, edilul a adăugat că Executivul trebuie să îşi achite datoriile pe care le are către Primăria Capitalei. Primarul general a amintit că Executivul nu a fost foarte prietenos şi că, deşi în fiecare an ar fi trebuit să plătească Primăriei 320 de milioane de euro pentru subvenţia la căldură, acest lucru nu s-a prea întâmplat. O sigură dat