Termenul de ieri în dosarului Zambaccian s-a ”consumat” prin audierea asistentei Danei Năstase, a unui șofer de TIR și a unui magazioner.
Smaranda Corbeanu a fost, între 1995 şi 2005, asistenta Danei Năstase în firma Datis Consulting SRL, firmă ce se ocupa de consultanţa economică. Ea a arătat că întreaga corespondenţă a soţiei fostului premier se purta în plicuri închise, în care nu ştia ce se află. Totodată, fosta parteneră de afaceri a recunoscut că s-a deplasat, între 2003 – 2004, de două ori în China, unde a stat aproximativ două săptămâni, fiind însoţită de Dana Năstase şi Irina Jianu în una din deplasări.
Cash pentru doctori chinezi
Fără a fi întrebată de preşedintele de şedinţă, Corbeanu a relatat judecătorilor că, în timpul celei de a doua vizite în China, Dana Năstase i-a dat fostului consul la Shanghai Ioan Păun "între 10 şi 15.000 de dolari" pentru a găsi câţiva medici specializaţi în medicina tradiţională chineză. Aceştia au venit de mai multe ori în ţară pentru a trata întreaga familie, inclusiv pe asistenta Corbeanu şi mai ales pe mama Danei Năstase. "Banii au fost înmânaţi lui Păun, la hotel, în prezenţa a doi medici chinezi şi a soţiei diplomatului, reprezentând costul cheltuielilor de deplasare, vizele şi al medicamentelor necesare", a arătat apropiata familiei Năstase în faţa judecătorilor.
În plicuri erau poze!
Tot acolo, s-au întâlnit cu fostul premier, aflat în vizită oficială. Întrebată de înscrisul de pe un plic care i-a fost arătat la DNA, colet care a fost trimis lui Păun, Corbeanu a recunoscut că este scrisul ei dar că în plic puteau fi diferite lucruri mărunte cum ar fi "fotografii, felicitări de sărbători, pliante sau cataloage pentru brichete sau pixuri ce urmau a fi achiziţionate din China, în vederea campaniei electorale".
Domnul Grigore de la MAE si comisioanele familiei