* directorul Teatrului "Maria Filotti" spune că a convins-o pe regizoarea "Chirei Chiralina" să monteze un nou spectacol la Brăila
Directorul Teatrului "Maria Filotti", Mircea Bodolan, se declară mulţumit de felul în care s-a desfăşurat Festivalul "Zile şi nopţi de teatru european la Brăila", de faptul că sălile au fost mereu pline şi că brăilenii s-au arătat interesaţi să vizioneze unele dintre cele mai bune spectacole montate în ţară. "Am adus spectacole care au avut cronici bune, spectacole apreciate şi aşa am reuşit să atragem spectatorii în toate sălile unde au fost organizate cele peste 50 de manifestări. Timp de nouă zile, de la orele dimineţii şi până târziu în noapte, au avut loc spectacole de teatru, teatru de păpuşi şi de stradă, reprezentaţii underground, recitaluri, concerte, lansări de cărţi şi de CD-uri, expoziţii de desene, pictură naivă şi caricaturi, întâlniri cu personalităţi ale vieţii noastre artistice, în frunte cu eminenţii oameni de teatru Ion Lucian şi Cătălina Buzoianu, o evocare a creaţiilor excepţionale ale marelui regizor Silviu Purcărete, elogiate de criticii de teatru din ţară şi din străinătate. Cred că nu am greşit nici când am avut încredere în tânărul regizor Vlad Cristache şi m-a bucurat mult şi succesul pe care l-a avut spectacolul «Domnului Profesor, cu dragoste!» Sper ca unii dintre tinerii ce joacă în spectacol să se întoarcă peste câţiva ani artişti profesionişti", a declarat directorul Mircea Bodolan.
De asemenea, festivalul a creat şansa de a se concretiza noi parteneriate şi colaborări cu teatre, regizori, interpreţi şi de a participa la festivaluri internaţionale dedicate teatrului, a precizat sursa citată. Una dintre cele mai valoroase colaborări obţinute este cea a regizoarei Cătălina Buzoianu, care, susţine Bodolan, va monta la Brăila un nou spectacol, bilingv.
Remarcabilă la această edi