Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investitorii au mizat aseară pe verde la Sibex

Publicat in Bursa, joi 6 octombrie 2011 ·

La Bursa din Sibiu cotaţiile au crescut după deschiderea bursei de pe Wall Street, bursă cu care Sibiul se corelează până la închiderea ei (23:15). Peste 8.000 contracte futures şi opţiuni tranzacţionate la o valoare de 53 de milioane de lei.

După deschiderea bursei americane volumul derivatului Dow Jones s-a dublat având în vedere că la ora 16:00 erau 1642 de contracte, iar la închidere produsul a avut un rulaj total de 3664 de contracte. Pe scadenţa decembrie 2011 derivatul a avut un avans de 153 de puncte (+1,43%) până la 10.839 puncte, iar pe scadenţa martie 2012 a închis în creştere cu 179 puncte (+1,69%) la o cotaţie de 10.765 puncte.

Investitorii care au mizat aseară pe o uncie de aur mai puternică, au putut beneficia de câştiguri substanţiale pentru o singură şedinţă: peste 2900 contracte încheiate şi o creştere de 1,57 % pe scadenţa decembrie 2011.

Preţurile derivatelor pe acţiuni au ilustrat revenirea optimismului în piaţă. Evoluţia preţului pentru derivatul SIF Oltenia a fost de asemenea pozitivă. Astfel, pe scadenţa decembrie 2011, a avansat cu 1,29% până la 0,856 lei, pe martie 2012 câştigă 1,67%% la o cotaţie de 0,899 lei, în ceea ce priveşte scadenţa septembrie 2012 a crescut cu 3,31% până la 0,9298 lei, iar pe iunie 2012 a urcat cu 0,51% până la 0,9199 lei.

În sectorul derivatelor valutare s-a putut observa o direcţie similară cu celelalte pieţe, cotaţiile fiind pe verde şi aici. Perechea EUR/RON a închis la cotaţia de 4,319 lei pe scadenţa decembrie 2011, iar paritatea EUR/USD a urcat până la 1,3334 lei pe scadenţa martie 2012.

Cotaţia PHX a închis în creştere la preţul de 5.560 pentru scadenţa decembrie 2011.

Ovidiu Petru La Bursa din Sibiu cotaţiile au crescut după deschiderea bursei de pe Wall Street, bursă cu care Sibiul se corelează până la închiderea ei (23:15). Peste 8.000 contracte futures şi opţiuni tranz

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 39 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum 25 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°