Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record la amenzi neîncasate

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 octombrie 2011 ·

Direcţia Publică de Venituri Târgu Jiu înregistrează un record în ceea ce priveşte nivelul amenzilor neîncasate de la populaţie. Cuantumul amenzilor a ajuns la începutul lunii octombrie la peste 7,1 milioane de lei, faţă de 5 milioane de lei, nivelul înregistrat la începutul acestui an. Mariana Budulan, directoarea Direcţiei Publice de Venituri Târgu Jiu, a declarat că nu sunt soluţii pentru a reduce nivelul debitelor provenite din amenzi, din cauză că foarte mulţi dintre cei amendaţi nu deţin bunuri sau nu au conturi pe care să poată să fie aplicate popririle. De asemenea, procedura punerii bunurilor celor amendaţi sub sechestru necesită timp, este costisitoare şi nu ajută la scăderea cuantumului amenzilor de încasat. Procentul de încasare a amenzilor nu a depăşit până acum 15%.

Nivel scăzut şi la încasarea impozitelor

În ceea ce priveşte procentul de încasare a taxelor şi impozitelor locale, Mariana Budulan a declarat că este pentru prima dată când acesta este sub cel din anul anterior. „Este pentru prima dată de când conduc această instituţie când se întâmplă ca procentul de încasare la impozite şi taxe locale să fie sub cel din anul anterior. Una dintre cauze ar fi şi faptul că multe firme au intrat în insolvenţă. Am încasat până acum 20,9 milioane de lei, din 28,5, cât avem de realizat în 2011. Procentul până în prezent este de 73%. Am încasat cu 400.000 de lei mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Avem doar 1.700 de agenţi economici şi 50.000 de persoane fizice care trebuie să îşi achite impozitele şi taxele la imobile şi autoturisme. Dacă altă dată inspectorii noştri făceau între 5.000 şi 10.000 de lei pe zi, acum încasările sunt de 100 – 200 de lei pe zi. Sperăm ca până la sfârşitul anului să ajungem la 85%. Anul trecut, am avut 90,1% la impozite şi taxe încasate“, a mai afirmat directoarea Direcţiei Publice de Venituri Tâ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de clasele primare sunt excluși de la olimpiadele și concursurile școlare 2025, potrivit unui ordin semnat de Daniel David

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasele primare nu pot participa la nicio olimpiadă sau concurs naţional, în anul şcolar 2024-2025. Potrivit calendarului oficial anunţat recent de ministerul Educației, competiţiile sunt dedicate doar elevilor din învățământul secundar, s

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat; Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

News.ro acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza a intrat în vigoare duminică, după o întârziere de aproape trei ore, marcând o pauză în conflictul de 15 luni care a adus devastare şi schimbări politice majore în Orientul Mijlociu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%

Ziua News acum 44 minute
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, conform Prognozei 2024-2028, varianta de toamnă, a Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. În 2026, câştigul salarial mediu net l

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Alcaraz ajunge în sferturile de finală ale Australian Open după retragerea lui Draper

Mediafax acum 52 minute
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open, după ce adversarul său britanic Jack Draper s-a retras în timpul meciului din optimile de finală, din cauza unei accidentări. Draper se afla în urmă cu 7-5, 6-1 când a ceru pa

Rusia spune că forţele sale au capturat două aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters. Conform declaraţiei ministerului, forţele

Cinci tineri ucraineni rătăciți în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut granița, recuperați de salvamontiști după 11 zile în frig

Adevarul acum 2 ore
Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureș au încheiat cu succes o misiune începută în noaptea de sâmbătă și derulată până spre orele dimineții de duminică pentru găsirea și recuperarea a cinci cetățeni ucraineni rătăciți în munți.

Cincisprezece persoane urmărite naţional şi internaţional, depistate în ultimele 24 de ore

G4Media acum o ora
Poliţia Română a depistat, în ultimele 24 de ore, 15 persoane urmărite naţional şi internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 35 de măsuri preventive, transmite Agerpres. „În ultimele 24

Cum verifici online care sunt cele mai bune tarife la energie electrică în 2025

HotNews acum 2 ore
Tarifele pe care le plătim la electricitate sunt plafonate de către stat încă din 2022, când a început o criză a prețului energiei în toată Europa. Legislația aflată în prezent în vigoare prevede că plafonarea va expira la 31 martie 2025, când prețu

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°