Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceri care merg şi pe timp de criză

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 ·

Mai mulţi maramureşeni şi-au dezvoltat afacerile în ultimii doi ani, de când a început criza mondiale, iar unii chiar şi-au dublat cifrele de afaceri. Falimentul sau criza financiară sunt termeni necunoscuţi pentru mai mulţi băimăreni, care, în pofida greutăţilor, au reuşit să treacă cu succes până acum de momentele grele.

Munca, ideile bune şi încrederea sunt principalele atuu-uri pe care le-au avut cei care au reuşit să îşi dezvolte business-urile în ultimii ani. Un exemplu este firma „AMD Digital Group", ai cărei acţionari, Marian şi Adrian Marincat, au găsit una din cele mai bune idei de afaceri. „Am avut mai multe încercări, însă unele nu au dat roade. După ce am trecut prin diferite domenii, ne-am întors la marea noastră pasiune, arta fotografică, domeniu în care acţionăm şi acum", a explicat Marian Marincat. Alături de fratele său, Marian a stat nopţi întregi şi a trimis sute de e-mailuri firmelor internaţionale pentru a găsi un produs inedit. „Aveam un capital de pornire de 100.000 de euro. Aproape jumătate din aceşti bani au mers pe hârtie foto, imprimante şi cerneluri din toate colţurile Europei. După sute de teste putem spune cu încredere că suntem singura firmă din ţară care scoate la vânzare minilaboratoare foto sub 1.000 de euro", a spus Adrian Marincat. În scurt timp, băimărenii şi-au găsit peste 300 de clienţi în ţară şi au ajuns la o cifră de afaceri anuală de peste 100.000 de euro.

De la 200 de lei la 150.000 de euro

O altă firmă de succes este agenţia de publictate „Inside Media". „Am început activitatea propriu-zisă în 2005. Aveam 200 de lei în buzunar şi o Dacie din 1900 toamna. Încet, încet am reuşit să ne ridicăm, să colaborăm cu tot mai multe firme, iar în acest moment avem şase angajaţi şi până în luna septembrie aveam o cifră de afaceri de 150.000 de euro", a spus Cristian Şerban, unic asociat al firmei. Potrivit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Atacurile hibride ale Rusiei pot duce la invocarea articolului 5 din Tratatul NATO, susține șeful spionajului extern german

Ziare.com acum 13 minute
Utilizarea pe scară largă a acțiunilor hibride de către Rusia împotriva obiectivelor occidentale sporește riscul ca NATO să ia în calcul, în cele din urmă, activarea articolului 5 al clauzei de apărare reciprocă a alianței, a declarat miercuri, 27 n

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 4 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 39 minute
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum o ora
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Călin Georgescu, la Realitatea Plus, apel la „pace și liniște socială”: „De ce nu vine Elena Lasconi la o dezbatere?”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezindețiale, a avut o intervenție prin telefon miercuri seară, la postul de televiziune Realitatea Plus, în care a făcut apel la „pace și liniște socială”,

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum o ora
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum 2 ore
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Doliu în tenisul de masă românesc: A murit multipla campioană Maria Alexandru

News.ro acum 51 minute
Maria Alexandru, considerată o legendă a tenisului de masă, a încetat din viaţă, a anunţat, miercuri, FRTM. Fosta sportivă avea 84 de ani. “Legendă a tenisului de masă, MARIA ALEXANDRU rămâne în memoria noastră prin performanţele sale remarcabile, o

Donald Trump l-a desemnat pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.ro "El a fost alături de mine d

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°