Cel puţin 5.000 de persoane şi-au exprimat bucuria defilând miercuri în cartierul financiar din New York, în contextul în care se articulează un început de susţinere politică şi sindicală faţă de mişcarea declanşată la 17 septembrie de colectivul "Ocupăm Wall Street".
"Să punem capăt războaielor" şi "Taxaţi bogaţii" au strigat manifestanţii, care nu au fost niciodată atât de numeroşi, de la începutul mobilizării împotriva lumii financiare, relatează Mediafax, care citează AFP.
Potrivit organizaţiilor sindicale, la defilare au participat între 8.000 şi 12.000 de persoane. "Este mult pentru (un eveniment organizat) într-o zi din cursul săptămânii", a declarat un sindicalist.
Până în prezent, la defilări nu au luat parte mai mult de 2.500 de persoane, dar mişcarea a beneficiat de o importantă audienţă sâmbătă, când au fost arestate 700 de persoane pentru că au blocat Podul Brooklyn. Mişcări similare au avut loc şi în alte oraşe din ţară, ca Boston, Los Angeles sau Chicago.
"Noi suntem indignaţii din New York, indignaţii din America, indignaţii din lume", a declarat Hector Figueroa, din cadrul Sindicatului Angajaţilor din Servicii (SEU), referindu-se la mişcare de protest care a avut loc în ultimele luni în mai multe oraşe europene.
"Noi suntem cei 99 la sută", au strigat manifestanţii newyorkezi, făcând apel la ocuparea Wall Street "în fiecare zi, toată săptămâna".
"Atunci când bogaţii îi fură pe săraci, ei numesc asta afaceri. Când săracii se apără, ei numesc acest lucru violenţă", scandau contestatarii. "Să distrugem lăcomia Wall Street-ului înainte ca ea să distrugă lumea", au repetat ei.
Coloana, din care făceau parte numeroşi tineri şi infirmiere, care şi-au manifestat bucuria, a defilat în sunet de tobe.
Manifestanţii au fost susţinuţi miercuri de mai multe organizaţi sindicale şi aleşi democraţi.
"Ei vorbesc în nu