Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steve Jobs, locul 110 în rândul miliardarilor lumii, cu un salariu anual de 1 dolar

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 ·

Publicaţia americană „Forbes“ îl plasează pe Steve Forbes pe locul 110 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere de 7 miliarde de dolari. Din 1997, de când s-a întors la conducerea Apple, are un salariu anual de numai 1 dolar.

Steve Jobs, care nu a terminat niciodată facultatea, avea o avere de 7 miliarde de dolari. Potrivit „Forbes“, el deţine 5,5 milioane de acţiuni Apple (evaluate la aproximativ două miliarde de dolari) şi alt pachet de acţiuni în valoare de 4,47 miliarde de dolari în cadrul Disney, dobândit atunci când a vândut gigantului cinematografic compania de animaţie Pixar.

Interesant este faptul că Jobs deţinea o participaţie de mai puţin de 1% în cadrul companiei Apple, pe care el a fondat-o.

Potrivit documentelor depuse la sfârşitul anului 2010 de companie la autorităţile americane de reglementare (Comisia de Valori Mobiliare şi Schimburi), executivii Apple erau conştienţi de discrepanţele dintre rolul şi importanţa lui Jobs în companie şi salariul şi acţiunile deţinute de acesta.

„Din când în când, Comitetul pentru Compensaţii va lua în calcul posibilitatea de a-i oferi aranjamente adiţionale de compensaţie, având în vedere contribuţia sa permanentă şi faptul că el conduce compania“.

Comparativ, Tim Cook, cel care l-a înlocuit pe Jobs ca director executiv al companiei, a primit în total aproape 59 de milioane de dolari anul trecut, care include un salariu de bază de 800.000 de dolari, un bonus de 5 milioane de dolari şi un pachet de acţiuni în valoare de 52,3 milioane de dolari.

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

NEWS BOX

Geniul Apple a murit! Cum l-a schimonosit cancerul pe Steve Jobs de-a lungul anilor

Steve Jobs, în 2005: Ştiu că voi muri în curând ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Marius Tucă Show începe luni, 23 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Eugen Bădălan

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major General al Armatei Române. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Zelenski a ajuns la New York și va participa la reuniunea ONU. Cu ce important politician vrea să discute președintele Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit în SUA cu scopul de a participa la reuniunea ONU, însă unul dintre obiectivele sale este și acela de a se întâlni cu Donald Trump. Preşedintele Zelenski a sosit la New York pentru a participa la ses

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

Vremea

București
acum

18°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°