Discuţiile despre străini sînt, de cele mai multe ori, fascinante. Motive de toate felurile ne cenzurează cînd e vorba să ne spunem părerea despre o rudă sau despre un prieten – cînd cunoaştem bine pe cineva, un fel de respect pentru complexitatea naturii umane ne face să fim circumspecţi, să nu ne angajăm categoric, să lăsăm loc de întors. Despre străini însă, oricine e gata să se exprime liber, oricine are păreri bine articulate, convingerile sînt solide, nuanţa nu mai are rost. Cu cît mai depărtat este subiectul, cu atît mai dezinhibată este descrierea.
Puţine plăceri mai mari cunosc în Bucureştii mei decît să-mi ascult compatrioţii cum îşi dau cu părerea despre alte locuri, despre alte seminţii, despre obiceiurile şi legile lor, despre străzile lor şi limba lor, despre hainele şi despre mîncarea lor. În mintea bucureşteanului, fie că circulă cu tramvaiul, fie că circulă cu „jeep-anul“, lumea e bine ierarhizată, categoriile sînt clare, popoarele sînt fidele unor trăsături distinctive, ceea ce explică perfect dinamica istoriei.
DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace În general, ce credem noi despre străini e un subiect mai puţin important decît ce cred străinii despre noi. Înteleg de ce e aşa: ţară mică, frustrări multe. Dar nu îmi convine deloc, fie şi pentru că o mai largă cultivare a dezbaterilor despre alţii poate să ne mai relaxeze şi să ne mai dea oleacă de încredere, dacă asta e ceea ce ne lipseşte. Oricum, nimic nu e mai savuros decît să asculţi oamenii de pe-aici vorbind despre oamenii de pe-acolo. Se amestecă prejudecăţi, imagini deformate de fantasme sau de coşmaruri ascunse, provincialisme şi aere de superioritate, judecăţi sigure şi fabulaţii de genul rinocerului cu al doilea cap în loc de coadă. Sursele de informaţii sînt, bineînţeles, variate. O rudă care are un vecin care are un n
