V-aţi întrebat vreodată câte brevete există pe numele lui Steve Jobs? Potrivit The New York Times numărul acestora se ridică la exact 313, în timp ce Bill Gates, cofondatorul şi actualul preşedinte al consiliului de administraţie Microsoft, are doar 9 brevete (şi un joc video).
Desigur, nu toate ideile brevetate s-au şi materializat, dar majoritatea dintre ele sunt în spatele unor dispozitive iconice. Macintosh, sistemul de operare Mac OS, iPod, iPhone şi iPad - toate acestea au fost influenţate de viziunea lui Steve Jobs într-un fel sau altul.
Din păcate, Steve Jobs, co-fondator al Apple, cel care a transformat relaţia tehnologiei cu lumea pentru totdeauna, a murit la vârsta de 56 de ani. Dar el lasă în urmă invenţii care au schimbat modul în care interacţionăm cu tehnologia în fiecare zi, influenţa lui putând fi simţită peste tot în jurul nostru. Compania sa, aflată cândva în umbra Microsoft, a devenit o forţă dominantă în lumea afacerilor.
Mai jos trecem în revistă câteva dintre invenţiile de top ale lui Steve Jobs.
Primul Apple
Primul computer Apple datează din 1976. Steve Wozniak, care la vremea respectivă lucra pentru HP, proiecta calculatoare de ceva timp, dar nu a mers niciodată într-atât de departe încât să facă unul. Prietenul lui, Steve Jobs, a avut câteva idei pentru îmbunătăţirea dispozitivului, iar împreună au făcut rost de câţiva bani. Când a fost gata, cei doi au vrut să vândă Apple One cu 666,66 dolari aşa că s-au adresat unui magazin, Byte Shop, care a comandat 50 de bucăţi. S-au vândut toate. Una dintre facilităţile noului aparat era posibilitatea de a folosi un televizor pe post de monitor.
AppleII
În aprilie 1977 era vândut primul Apple II cu 1.275 de dolari.
Apple Lisa
Steve Jobs a început lucrul la Apple Lisa în 1978, iar în 1983