„Laurenţiu Duţă dezvăluie metodele prin care se fură banii asiguraţilor” (Evenimentul Zilei). „PSD n-are bani să-şi cumpere sediul. Băncile nu-l consideră solvabil” (Evenimentul Zilei). „Îndemnul-şoc al fostului consilier prezidenţial Eckstein Kovacs: ‘Români, declaraţi-vă maghiari’”( Jurnalul Naţional).
”Steve Jobs, 1955-2011” şi poză alb-negru, asta afişează pagina Apple.com. Unul dintre cei mai importanţi oameni ai secolului trecut, co-fondatorul Apple, a murit în urmă cu câteva ore, anunţa Evenimentul Zilei. Steve Jobs avea 56 de ani. Legendarul manager lupta din 2004 cu o formă rară de cancer pancreatic. Părea că învinsese boala. Anunţul din 25 august 2011, cu privire la retragerea sa din funcţiile executive de la Apple, a fost un şoc.
Geniul Apple a fost părăsit de părinţii naturali, la o săptămână de la naştere şi dat spre adopţie. Adevărul aduce „Zece lucruri mai puţin cunoscute despre Steve Jobs”. De la Consum de halucinogene şi o soră necunoscută până la insensibilitatea la acţiuni filantropice “Aş da la schimb toată tehnologia mea pentru o întâlnire cu Socrate” spunea la un moment dat fondatorul Apple. Date importante din cariera lui Steve Jobs sunt în toată presa electronică de astăzi
Interviu în exclusivitate, în Evenimentul Zilei, cu şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. „Laurenţiu Duta dezvăluie metodele prin care se fură banii asiguraţilor”. Internările forţate sau prescripţiile fictive sunt principalele metode de păcălire a sistemului. În câteva luni va fi introdusă reţeta electronică ce va pune capăt fraudelor, crede Duta. 600 de milioane de euro era deficitul bugetului asigurărilor în 2010. în prezent, a ajuns la 1 mld de euro, cam 20% din buget
„PSD n-are bani să-şi cumpere sediul. Băncile nu-l consideră solvabil”, Evenimentul Zilei notează că din considerente financiare, Victor Ponta a oprit procedura de a