Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Festivalul Paprikaşului şi Vinului la Buziaş, pentru a treia oară

Publicat in Timpolis, joi 6 octombrie 2011 ·

Zeci de bucătari, cazane uriaşe cu felurite mâncăruri, în special gulaş şi paprikaş, şi multă voie bună vor fi „ingredientele” celei de a treia ediţii a Festivalului Paprikaşului şi Vinului de la Buziaş, care va avea loc în 9 octombrie. Organizatorii vor încerca să bată şi în acest an un record culinar. Dacă anul trecut o mămăligă imensă a fost pregătită participanţilor, acum se vor găti peste 500 de kilograme de gulaş.

Staţiunea Buziaş va intra în sărbătoare la finalul acestei săptămâni. Asociaţia pentru dezvoltare zonală Buziaş organizează şi în acest an, în 9 octombrie, Festivalul Paprikaşului şi Vinului, ajuns la cea de a treia ediţie, şi care se va desfăşura în parcul staţiunii Buziaş, în zona Cazinoului, începând de la ora 10.30. 15 echipe de bucătări din Cenad, Tormac, Sacoşu Turcesc, Buziaş, dar şi din alte localităţi din împrejurimi vor veni să gătească papricaş, gulaş şi plăcinte. Nu vor lipsi spectacolele folclorice şi nici muzica uşoară.

„Ne aşteptăm să avem măcar ca anul trecut, peste 5.000 de vizitatori. Unul dintre elementele care ar trebui să atragă atenţia este faptul că şi în acest an încercăm să batem un record culinar. Dacă anul trecut a fost o mămăligă uriaşă, duminică vom avea un bucătar implicat în critica culinară, un om al locului, care va pregăti 500 de kilograme de gulaş Szekely, făcut după o reţetă secretă”, ne-a declarat Leontin George, unul dintre organizatorii festivalului.

Potrivit acestuia, evenimentul nu a fost gândit ca un târg de produse culinare specifice zonei, ci ca un mod de a promova bucătăria tradiţională bănăţeană. „Se îmbină preparatele culinare legate de paprikaş, dar vor fi şi zeci de producători apicoli, plus tot ce înseamnă elemente de folclor, vom avea zece formaţii care vor încânta spectatorii, toate într-o festivitate care să scoată în evidenţă tradiţionalul culinar al locului”,

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 54 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 3 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 39 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°