Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hamburgeri prea tari! HCM - Hamburg 26-34

Publicat in Pro Sport, joi 6 octombrie 2011 ·

HCM Constanţa a rămas fără niciun punct în actuala ediţie a Ligii Campionilor după două meciuri disputate. Aseară, la Buzău, campionii au fost întrecuţi clar de omologii lor germani din Hamburg, cu 34-26.

Victorii româneşti precum cele cu Barcelona şi Montpellier se obţin cam o dată la cinci ani. Hamburg a făcut parte din gama multinaţionalelor care au venit în România, a forţat cât a trebuit şi a plecat cu punctele acasă.

Având în faţă o trupă cu jucători din cele mai bune şcoli de handbal ale momentului, "marinarii" au încercat să se încarce cu optimism înainte de meci: "Dacă jucăm ca la Plock, atunci le stricăm ziua". Mizau şi pe faptul că patru vedete de la Hamburg, în frunte cu pivotul Vori, absentau. Doza de încredere n-a ajuns însă decât pentru vreo 15 minute, când oaspeţii au început să-i sufoce pe constănţeni cu apărarea aşezată în triunghi şi condusă magistral de campionul mondial Bertrand Gille. Apoi, contraatacurile au devenit arma preferată, capitol la care şi-a făcut apariţia inclusiv omul cu nume de cancelar în Germania, Schroder. De la 5-5, Hamburg s-a desprins în numai 12 minute la 16-8, un rezultat greu de întors chiar şi pentru echipe precum Barça sau Kiel.

Impresie salvată pe jumătate

Trezită din pumni, Constanţei i-a rămas în primul rând varianta de a reduce din diferenţă, iar apoi de a arăta că are un cuvânt greu de spus, dar nu a prins cu Hamburg acea zi magică. Şi parţial i-a reuşit, după ce Stănescu a avut câteva intervenţii între buturi, iar Sabou şi Sadoveac au avut sclipiri pe contraatac. HCM a revenit până la 20-24 (min. 47), dar două ghiulele expediate de Duvnjak şi Lackovic au restabilit ordinea.

În final, Hamburg s-a impus clar cu 34-26.

ŞTIRI DIN SPORTURI

GIMNASTICĂ

Porgras şi Haidu pe patru aparate

Echipa feminină de gimnastică este pregătită pentru debut

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 31 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum 59 minute
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 13 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°