„Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului vizează prin aplicarea testelor de evaluare iniţială la clasele a II-a – a XII-a/aXIII-a, să asigure un instrument de diagnoză pentru orientarea acţiunilor ulterioare ale cadrului didactic, prin adecvarea la nevoile reale ale celui care învaţă.“ Citatul este preluat de pe site-ul oficial al ministerului şi naşte reflecţii triste despre cum un lucru simplu de comunicat – rolul evaluării în educaţie – poate fi transformat în ceva complicat, exasperant, alambicat, inexact. (De pildă, nevoile reale ale celui care învaţă pot fi acelea de a avea ce să mănînce la prînz sau necesarul de antibiotice, lucru pe care nu-l poţi măsura prin teste iniţiale. Apoi, este inutil să precizezi că rezultatele evaluărilor sînt făcute să orienteze acţiuni ulterioare şi nu pe cele anterioare, care nu mai pot fi orientate deloc, de vreme ce s-au încheiat.)
DE ACELASI AUTOR Moş Crăciun cu ATV Scriitori cu corp No comment Un proiect curajos Dar, mă rog, să ne ocupăm de intenţii, şi nu de forma prin care sînt ele exprimate. Ministerul Educaţiei propune, deci, modele de testare a elevilor la nivel naţional, cu un barem unitar de evaluare şi notare, iar rezultatele vor fi utilizate, de profesori şi învăţători, pentru remedierea deficienţelor sau, după caz, pentru stimularea performanţelor în învăţare. La prima vedere, o iniţiativă originală şi cu efecte benefice: elevii patriei vor fi toţi cîntăriţi după aceleaşi standarde de performanţă şi vor beneficia, la fel, toţi, de programe individualizate de educaţie.
La o a doua vedere, ar fi totuşi cîteva obiecţii: 1) Orice evaluare în învăţămînt are ca scop tocmai acest lucru – reglarea, adaptarea, ameliorarea procesului didactic la nevoile de învăţare ale elevului. Or, astfel de evaluări se fac pe parcursul întregului an şcolar, după criterii puse la îndemîna cadrelor didac
