Ridicolul articolului aparut in Evenimentul Zilei din anii ‘90 avea o mare doza de umor spumos -chiar daca evident involuntar-, era un cretinism care te facea sa te prapadesti de ras, seara, in cercurile prietenilor avizi, inca, de o presa libera. Cateodata rudimentara, alteori inocenta, mai rar marsava dar in mare parte libera.
Chiar si venind dupa Epoca de aur a bancurilor cu un Bula plin de inventivitate si energie, aberatia aparuta in Evenimentul Zilei de odinioara mi-i facuse simpatici pe responsabilii de numar.
O fi fost o farsa menita sa atraga atentia asupra cotidianului, o razbunare/batjocura la adresa sefului de editie, o pura aberatie, who knows?
Anii au trecut, subiectul s-a estompat din memoria colectiva a unei societati cu pofta extrem de redusa de frunzarire a presei, stirile au fost trecute abil prin alambicul protevist si transformate in scandal, viol si crima, jurnalistii au ramas…putini. Nivelul general a scazut vertiginos, nicio publicatie nefiind ocolita de fenomen, putine putand sa se laude in continuare cu un continut cu adevarat valoros.
“Derapajele” deontologice s-au inmultit, diversificat si, intr-un final, profesionalizat, devenind arme destul de eficiente in lupta cu si pentru o audienta din ce in ce mai tampa.
Poate cel mai interesant aspect il constituie scrierea la comanda, actionata de la mica sau mare distanta de dispozitive diabolice cu butoane colorate, apasate de niste maini odinioara ferme sau, de ce nu, de o fusta prea scurta pentru un ego inutil de mare.
Cazute in aceste maini necurate, dispozitivele in cauza fac sa se aprinda, la capatul celalalt, beculete la fel de colorate in pixuri marsave, gata sa vomeze pe celuloza inca inocenta a paginii de ziar, orice li se cere.
Daca esti prins, dintr-o ratiune sau alta, de acest val de dejectii, trebuie sa te cramponezi foarte bine si la timp, pe
