Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Poliţiştii au prins alţi cinci transfugi care au evadat din centrul de la Arad

Publicat in Romania Libera, joi 6 octombrie 2011 ·

UPDATE: Poliţiştii arădeni au prins, joi, în apropierea frontierei cu Ungaria, pe câmp, alţi cinci dintre cei 24 de migranţi algerieni şi tunisieni care au evadat dintr-un centru de refugiaţi din localitatea arădeană Horea

Un număr de 24 de migranţi care erau cazaţi în centrul de refugiaţi din localitattea arădeană Horea au fugit în noaptea de miercuri spre joi, fiind căutaţi în prezent de forţe ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră.

În căutarea transfugilor au pornit 20 de jandarmi, dar şi alte autorităţi care au astfel de competenţe, anunţă oficialii Jandarmeriei. Transfugii încearcă să forţeze intrarea în spaţiul Schengen, prin România.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontiră Arad, Octavaian Tocaciu, 24 de persoane au fugit din centrul pentru refugiaţi în condiţii deocamdată necunsocute, scrie Mediafax.

Pentru acţiunea de prindere a acestora au fost moblizate forţe suplimentare pe fâşia de frontieră cu Ungaria, existând informaţii că aceştia s-ar îndrepta spre spaţiul Schengen.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia, Fînaţă, a precizat că zeci de jandarmi participă la căutarea fugarilor, acţiunile fiind desfăşurate în tot judeţul.

Conform unor surse din cadrul Poliţiei Arad, care participă cu efective pentru prinderea fugarilor, doi migranţi au fost prinşi deja şi reîntroduşi în centrul de unde au fugit.

UPDATE: Poliţiştii arădeni au prins, joi, în apropierea frontierei cu Ungaria, pe câmp, alţi cinci dintre cei 24 de migranţi algerieni şi tunisieni care au evadat dintr-un centru de refugiaţi din localitatea arădeană Horea

Un număr de 24 de migranţi care erau cazaţi în centrul de refugiaţi din localitattea arădeană Horea au fugit în noaptea de miercuri spre joi, fiind căutaţi în prezent de forţe ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră.

În căutarea tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Ceremonial grandios şi o maree de oameni la funeraliile Papei Francisc, ”cu inima deschisă tuturor”

News.ro acum 21 minute
O maree de 200.000 credincioşi asista sâmbătă în Piaţa Sf. Petru la funeraliile lui Francisc, un Papă ”apropiat de oameni şi cu inima deschisă tuturor”, un ceremonial grandios, în prezenţa a numeroşi şefi de stat şi capete încoronate, relatează AFP.

Biroul Electoral SESIZEAZĂ Parchetul General în cazul scrisorilor trimise de George Simion mai multor persoane, fără acordul acestora

Gandul acum 36 minute
Biroul Electoral Județean Nr. 25 Ilfov a admis, sâmbătă, 26 aprilie, plângerile referitoare la o posibilă încălcare de către AUR a legislației privind protecția datelor personale în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2025

Bolojan: Dacă aș fi candidat la prezidențiale, e posibil să fi câștigat alegerile, dar era o victorie a la Pirus. Aveam o coaliție făcută praf

HotNews acum 24 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă că, dacă ar fi candidat la alegerile prezidențiale, este posibil să fi câștigat, dar ar fi compromis coaliția de guvernare. „E o victorie a la Pirus: rămâi cu funcția, dar țara are

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

Superliga – play-out: FC Hermannstadt – UTA Arad 3-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Hermannstadt a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia UTA Arad, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Sibienii au avuyt prima ocazie a meciului, prin Robert Popescu, în minutul 17, oaspeţii au răspuns prin şutul de la

Ilie Bolojan consideră că nu a încălcat Constituția când s-a afișat alături de Crin Antonescu: „Omul Ilie Bolojan are dreptul la opțiune”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat sâmbătă la Prima TV că nu a încălcat Constituția atunci când s-a afișat alături de candidatul pe care îl susține coaliția de guvernare la alegerile prezidențiale din luna mai, Crin Antones

Grindeanu: Încep lucrările la primul pod peste Prut construit, după Revoluţie

Ziarul Financiar acum 2 ore
Sâmbătă au început lucrările la construcţia ansamblului de poduri peste Prut, proiect în valoare de peste 150 de milioane de lei, finanţat prin fonduri europene. Antreprenorul trebuie să finalizeze până la sfârşitul anului viitor construcţia podului

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 3 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Stegarul Dac, dus cu cătuşe la poliţie. A fost amendat cu 500 de lei

Mediafax acum 2 ore
„În jurul orei 17.10, pe timpul desfăşurării adunării publice din Piaţa Constituţiei, şi-a făcut apariţia un bărbat care nu a respectat recomandările jandarmilor, a tulburat ordinea şi liniştea publică, a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de

Vremea

București
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/21°
dum.

6°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°