Fanii de pe Bătrânul Continent sunt singurii câştigători ai disputei dintre jucătorii şi patronii din liga nord-americană, urmând să îi vadă la lucru pe câţiva dintre cei mai buni sportivi din lume. Sursa: REUTERS
Patronii celor 30 de echipe din liga nord-americană de baschet, jucătorii şi organizatorii s-au întâlnit, ieri dimineaţă, la Manhattan, însă nu au ajuns nici de această dată la un acord asupra felului în care vor împărţi veniturile anuale, în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari. În acest moment, jucătorii primesc 57% din venituri, însă în sezonul trecut, echipele au pierdut aproximativ 300 de milioane de dolari.
Propunerea patronilor de a împărţi "frăţeşte" banii, 50-50, a fost refuzată de sindicatul baschetbaliştilor. Greva a dat deja peste cap programul competiţional - meciurile din presezon şi din startul stagiunii fiind anulate -, iar mai mulţi jucători de top, majoritatea europeni, au decis să treacă Atlanticul şi să joace acasă.
Tony Parker va avea salariu minim la Asvel!
Tony Parker, coordonatorul de joc al naţionalei Franţei şi al echipei San Antonio Spurs, a anunţat ieri că va juca la formaţia Asvel Villeurbanne. Parker, care şi-a prelungit, în urmă cu un an, contractul cu gruparea texană, urmând să primească 50 de milioane de dolari în patru sezoane, se va întoarce în Hexagon după un deceniu.
Mai mult, Parker (29 de ani) va juca aproape gratis la Asvel. "Vreau doar salariul minim. Voi câştiga 1.500 de euro pe lună. Îmi voi plăti asigurarea singur. Eu vin să joc în Franţa pentru a-mi ajuta clubul", a precizat supervedeta "pintenilor", care a avut o medie de peste 17 puncte în sezonul trecut al NBA.
Fraţii Gasol, Marc şi Pau se antrenează cu Barcelona. Cei doi piloni ai naţionalei Spaniei, care evoluează la Los Angeles Lakers (Pau), respectiv Memphis Grizzlies, au pr