Să presupunem că europenii se hotărăsc pînă la urmă, spre primăvară, să ne ia în Schengen, nu că am merita, dar aşa scrie în tratate, că nu se prinseseră la vremea aceea că progresul la noi este ca tangoul, cu paşii înapoi obligatorii după cei înainte, şi că, oricum, nu poţi ţine romii legaţi de glie în marele proces de integrare europeană. Să presupunem şi că lobbyul intens româno-bulgar îşi atinge scopul şi că după intrarea Croaţiei, care nu are un mecanism de cooperare şi verificare, se renunţă şi la cel rămas pentru România şi Bulgaria, din motive de egalitate între ţări membre. Şi că, un an de acum înainte, ţara noastră se poate trezi aşa cum normal ar fi trebuit să fie mai demult, în situaţia de a face faţă singură marilor ţepuitori şi micilor şpăgari, ca orice ţară care nu e o colonie, ci a ajuns la oarecare maturitate.

Hai să facem acum un mic exerciţiu contrafacrual, să ne imaginăm ce s-ar întîmpla în această a doua zi, dincolo de faptul înbucurător că autobuzele Atlassib şi camioanele Ionescu ar zburda cu costuri mai mici pentru ei şi profit indirect mai mare pentru noi toţi prin Europa. Există, de ani buni, proiecte care zac în Parlament sau prin sertarele unor partide: trecerea la secret a declaraţiei de avere, smulgerea puţinelor ghiare pe care le are ANI, înlocuirea conducerii DNA ca să priceapă orice procuror care e bariera, etc. Ar exista vreo jenă ca aceste proiecte să fie puse la vot şi, indiferent cine cîştigă alegerile, să se găsească o majoritate să le voteze? Nici vorbă: UDMR le-a scos deja şi le-a fluturat, prin celebrul Marton Arpad. Şi după aceea, indiferent că noile mecanisme financiare europene vor încerca să mai raţionalizeze cheltuiala discreţionară din ţări nedisciplinate şi clientelare, ca a noastră, staţi liniştiti, că ne descurcăm noi. Dacă acum, cu FMI-ul pe cap, putem închide spitale şi căi ferate în rural cînd construim m