Scaunul de viceprimar al comunei Tuzla are, şi acum, cu un an înainte de alegeri, doi posesori: ex-liberalul actualmente uneperist Marian Sărăcilă şi penegistul Reşit Taner.
Mandatul acesta de viceprimar al comunei Tuzla a fost unul cu năbădăi. Înscăunat după alegeri în funcţia de al doilea gospodar al comunei, Marian Sărăcilă (foto) a pierdut funcţia de vreo cinci ori până în acest moment. Totuşi, acum susţine că este viceprimarul comunei. „Viceprimar în comuna Tuzla sunt eu începând cu data de 15 (septembrie - n.red.), de când s-a terminat procesul. Îi spun lui Taner să-şi vadă de treabă şi să plece exact cum am procedat eu, civilizat, când domnul prefect mi-a atacat hotărârea în contencios (HCL de numire în funcţie - n.red.). Eu când am văzut aşa, am zis: domn primar, am plecat.
Când se termină procesul revin înapoi că ştiam foarte bine că o să-l câştig, indiferent de nuanţă. Io biroul l-am ocupat, am făcut inventarul la toate bunurile din birou. Primarul, la ora actuală cred că nu şi-au încheiat socotelile împreună, tot îl trimite pe la lucrări şi pe colo, pe colo", a declarat Sărăcilă. Este pentru a şasea oară, în acest mandat când Sărăcilă ocupă funcţia de viceprimar. Acesta susţine că nu are nici un fel de dubiu că va rămâne în funcţie până la terminarea mandatului atâta vreme cât are majoritatea consilierilor de partea sa, mare parte trecând, la sfârşitul săptămânii trecute, în barca uneperistă. De altfel, nici doi foşti pesedişti care au trecut la PPDD nu şi-au pierdut mandatele deoarece consilierii locali nu au votat pentru invalidarea acestora, aşa cum cere Legea 215. De aceeaşi lege se leagă însă şi primarul comunei, Constantin Micu, atunci când spune că, din punctul său de vedere, Reşit Taner este viceprimar al comunei.
„Viceprimar la Tuzla este Reşit Taner, nu e nici un Sărăcilă", ne-a spus primarul Tuzlei. Am încercat să află