Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patronul de la Skin si-a castigat libertatea

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 6 octombrie 2011 ·

Lucian Zlate• Judecatorii de la Tribunalul Iasi au considerat ca Lucian Zlate poate fi lasat in libertate dupa ce a oferit o cautiune cu titlul de garantie a faptului ca va fi cuminte

Ieri dupa-amiaza, judecatorii de la Tribunalul Iasi au decis sa-l puna in libertate pe Lucian Zlate, patronul clubului Skin. Acesta a formulat o cerere de liberare pe cautiune, care insa a fost respinsa in prima faza de magistratii de la Judecatorie. Ulterior, a declarat recurs si a avut castig de cauza ieri. Din completul de judecata format din trei magistrati, unul a facut opinie separata si a considerat ca Zlate trebuie tinut in continuare in spatele gratiilor, iar ceilalti doi ca trebuie lasat sa plece acasa. Astfel, acesta a fost pus in libertate. Inainte a fost obligat sa plateasca o cautiune de 50.000 lei, insa a ipotecat un imobil.

Potrivit oamenilor legii, pe 10 septembrie, in jurul orei 19.00, Dascaleanu i-ar fi reprosat lui Zlate ca nu-l lasa sa intre in clubul Skin si, in semn de "respect", a urinat pe gardul care imprejmuieste clubul, de la Ciric. In spatele lui Dascaleanu, in grupul sau, jucau rummy mai multe persoane, printre care si Tiberiu Florea. Dupa cateva minute, Zlate a mers cu mai multi bodyguarzi pentru a discuta cu vecinul sau de la Cocosul de Aur. Nu au stat prea mult la discutii si de la injuraturi au ajuns la imbranceli. Unul dintre agentii de paza care au participat la scandal a fost impins intr-un geam si s-a taiat. Dupa ce a fost ranit agentul, au inceput impuscaturile. Zlate ar fi scos primul pistolul si a tras cateva focuri de arma ca sa-i sperie pe scandalagii. Tiberiu Florea, care spre deosebire de Zlate avea autorizatie pentru arma, a tras si el cateva focuri. La cateva zile dupa incident, politistii i-au facut o vizita acasa lui Zlate si au efectuat o perchezitie amanuntita pentru a descoperi probe noi in dosar. Pistolul

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 4 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 11 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 4 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°