Abdulfattah \"John\" Jandali, tatăl biologic al lui Steve Jobs, nu a făcut niciun comentariu cu privire la moartea fiului său, cu care nu a avut, de altfel, niciun fel de legătură. Sursa: Reuters
"Chiar nu am nimic de comentat", a spus Jandali, în prezent vicepreşedinte la Hotelul Boomtown şi fost profesor la Universitatea din Nevada.
În vârstă de 80 de ani, Jandali, un american de origine siriană, îşi exprimase recent regretul pentru faptul că şi-a dat fiul spre adopţie. Într-un interviu acordat ziarului The Sun în august, Jandali spusese că şi-ar dori foarte mult să îşi întâlnească fiul.
"Sper că, înainte de a fi prea târziu, va veni la mine. Chiar de-ar fi să bem doar o cafea împreună, o singură dată, aş fi un om foarte fericit", a spus acesta.
Ce i-a oprit pe cei doi să se întâlnească
În 1955, când s-a născut Steve Jobs, Jandali era student la ştiinţe politice, iar Joanne Carole Schieble, mama naturală a lui Jobs, tocmai îşi terminase studiile. Copilul a fost adoptat de Paul şi Clara Jobs din Mountain View, California.
Jobs se pare că a nu a făcut nicio încercare de a îşi întâni tatăl biologic, nici după ce acesta din urmă a declarat în mod public că a ar dori să îl vadă.
Şi, în ciuda faptului că Jandali dorea enorm să îşi întâlnească fiul, acesta spunea că mândria sa de sirian îl opreşte să facă primul pas.
"Ar putea părea ciudat, dar nu aş fi pregătit să pun mâna pe telefon şi să îl sun, chiar dacă unul din noi ar fi pe patul de moarte", a spus Jandali pentru The Sun.
"Steve va trebui să facă asta, pentru că mândria mea de sirian nu mă lasă să ajung în situația ca el să se gândească că mă interesează banii lui", a completat acesta.
Întâlnirea cu sora biologică
La zece luni după ce l-au abandonat pe Steve, cei doi s-au căsătorit şi au avu