Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revoluţie mondială?

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 6 octombrie 2011 ·

Cu o zi în urmă, unul dintre simbolurile capitalismului global, miliardarul George Soros, se declara adept al revoluţiei mondiale. La prima vedere o asemenea perspectivă este cât se poate de şocantă.

După ce a reuşit cu două decenii în urmă, printr-o simplă speculaţie financiară, să sustragă peste 20 de lire din buzunarul fiecărui contribuabil britanic, după ce s-a manifestat ca purtător de cuvânt al capitalismului şi al valorilor fundamentale ale acestuia, după ce a propovăduit construirea pieţei libere şi expansiunea valorilor capitalismului spre Europa de Răsărit şi fostul spaţiu Sovietic, după ce s-a manifestat întreaga viaţă ca unul dintre cei mai dinamici şi cei mai prezenţi jucători în piaţa globală, domnul Soros consideră astăzi justificat îndemnul la revoltă anticapitalistă mondială. În pofida aparenţei unei lipse totale de logică, există totuşi o explicaţie - lumea se reaşează în mod fundamental, iar astăzi ne aflăm în plin haos, iar George Soros înţelege aceasta.

Astăzi teoreticieni şi practicieni deopotrivă prevestesc decăderea economică rapidă, falimente în cascadă, tensiuni sociale, ba chiar, fapt fără precedent, falimentul unor state, dispariţia monedei euro şi chiar a Uniunii Europene, conflicte interstatale până şi mişcări masive de populaţie în unele zone mai puţin privilegiate ale planetei, cum ar fi Africa. La aceasta se adăugă în mod vizibil revigorarea spiritului civic în multe state occidentale până la îndemnul "ocupării Wall Street-ului". Trebuie să ai o înţelegere mult prea mecanică a lumii pentru a nu sesiza că ceea ce se întâmplă astăzi este fără precedent. Comparaţia cu marea criză din anii 1929- 1933 s-a dovedit deja ca fiind nepotrivită şi cu toate acestea extrem de utilizată. Simplificând, există de fapt două realităţi care i-au adus pe cei aproximativ 7 miliarde de locuitori ai planetei în punctul mort în care se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 51 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°