România vrea să cumpere în următorii ani de cinci ori mai mult gaz rusesc şi se pregăteşte pentru investiţii comune româno-ruse mai ales în energie, fără să se teamă că dependenţa de Est nu va putea fi întotdeauna acoperită de alianţa cu Vestul.

Rusia îşi extinde consecvent şi cu răbdare tentaculele nu doar în fostul său spaţiu de influenţă, ci şi spre Occident: după lungi negocieri, în Bulgaria este gata să construiască centrala nucleară de la Belene, Gazprom şi-a crescut anul acesta participaţia la compania naţională sârbă NIS la 56 la sută şi aşteaptă să intre şi mai mult pe teritoriul Germaniei, după ce Berlinul a anunţat că-şi va închide ultima centrală nucleară la sfârşitul anului 2022, urmând să folosească doar centrale pe bază de gaz natural şi energie alternativă. După accidentul de la Fukushima, interesul faţă de gazul rusesc a crescut şi în Elveţia, care vrea, la rândul ei, să scoată din exploatare centralele nucleare, în vreme ce Italia a abandonat oricum ideea energiei nucleare după dezastrul de la Cernobîl. Jumătate din statele UE cumpără de la ruşi peste 40 la sută din gazul pe care îl folosesc, iar Germania tinde să se apropie de această jumătate, ştiind că revine în acest fel la paradigma istorică a relaţiilor ruso-germane.

Spre deosebire de Germania, care vorbeşte de la egal la egal cu Rusia, România are nevoie de mai multe precauţii atunci când vrea să mănânce din tortul pe care îl împarte Gazprom cu atâta generozitate. Independenţa energetică ar fi mult mai uşor de atins pentru români dacă ar termina cele cinci reactoare de la Cernavodă, pe care le-a blocat, printr-o coincidenţă suspectă, fiecare guvernare în ultimii 20 de ani. Peste jumătate din energia necesară României ar putea fi furnizată de centrala nucleară proiectată de canadieni în vremea lui Ceauşescu, dacă nu ar fi sabotate permanent lucrările şi dacă nu ar fi boicotaţi