Judecătoria Oradea a pronunţat luni prima hotărâre privind custodia comună a minorilor în baza dispoziţiilor noului Cod Civil, intrat în vigoare la 1 octombrie.
Prin sentinţa civilă nr. 9546/03.10.2011, Judecătoria Oradea, ca urmare a divorţului, a dispus ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorilor să se facă în comun de ambii părinţi (art. 397 din Noul Cod civil), scrie juridice.ro.
Totodată, instanţa a stabilit domiciliul minorilor, un băiat şi o fată, la mamă şi a încuviinţat un program de vizitare a lor de către tată.
Tatăl va trebui să plătească o pensie lunară de întreţinere pentru cei doi minori în cuantum de 1.000 lei.
Totodată, tatăl poate să îi ia la el timp de trei ore, în fiecare zi, în timpul saptamànii, şi de vineri, de la ora 16.00, până duminică, la ora 18.00, în primul şi al treilea sfârşit de săptămână. Copiii pot petrece cel mult jumătate din fiecare vacanţă cu tatăl.
De asemenea, copiii vor putea petrece cu tatăl şi ultima săptămână din sărbătoarea Ramadamului, în ultima săptămână din sărbătoarea Ashurra, şi 4 zile de Anul Nou Iranian, care se sărbătoreşte în data de 20 martie a fiecărui an.
Tatăl nu poate scoate însă copiii din ţară fără acordul mamei.