Mă aflam pe patul de spital când ai mei mi-au adus Monitorul Oficial în care a fost publicat decretul prezidenţial cu o nouă listă de deputaţi din primul Parlament, decoraţi cu distincţii de stat „cu prilejul aniversării a 20-a de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova şi în semn de profundă recunoştinţă pentru contribuţia deosebită la afirmarea statalităţii".

Prin acest decret am fost decorat şi eu, a doua oară în viaţă, cu o distincţie de stat: cu Ordinul de Onoare pentru meritul deosebit că am votat Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, pe care n-am scris-o, n-am redactat-o, nici măcar o virgulă n-am pus în textul ei.

Şi prima dată, la 26 august 1996, la aniversarea a cincea a proclamării Independenţei, am fost decorat în ajunul campaniei electorale prezidenţiale, pentru acelaşi merit, cu medalia Meritul Civic. Atunci, în sala de şedinţe a primului Parlament, nu mi-a ajuns curaj să refuz această distincţie în faţa colegilor mei de Parlament, colegii din Partidul Forţelor Democratice, Vasile Nedelciuc, Alexandru Moşanu şi Valeriu Matei, refuzând-o în ajunul şedinţei date, motivând refuzul prin abaterea conducerii de atunci de la spiritul Declaraţiei de Independenţă. De aceea, la ieşirea din clădirea Preşedinţiei, i-am lăsat medalia consilierului prezidenţial, care, la rândul său, i-a transmis-o responsabilului pentru distincţii de stat. Explicaţia o publicasem în ziarul „Mesagerul", într-un articol mare intitulat „Distincţiomania la moldoveni sau Ploile torenţiale cu ordine şi medalii", care conţinea, printre altele, şi următoarele compartimente-argumente: Gloria Muncii - fără muncă; Meritul Civic - fără merite; chiar dacă rezultatele lipsesc, totuna plouă cu distincţii.

Au trecut de atunci 15 ani, dar nimic nu s-a schimbat sub soarele Moldovei: multe ordine şi medalii fără muncă şi fără merite, cu Ordinul Republicii (Independente