Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Igor Smirnov: Transnistria nu vrea sa abordeze problema teritoriala cu Moldova

Publicat in HotNews, joi 6 octombrie 2011 ·

Liderul transnistrean Igor Smirnov a catalogat drept contraproductiva o eventuala dezbatere a integritatii teritoriale a Moldovei, scrie RIA Novosti. „Credem ca ridicarea acestei chestiuni acum este un demers contraproductiv”, a spus Smirnov, in cadul unei intalniri cu ambasadorul SUA in Moldova, William Moser. In acelasi timp, el a asigurat ca partea transnitreana este dispusa la negocieri de reglementare a situatiei de pe Nistru.

Dar, a precizat el, mai intai trebuie sa lucreze mediatorii acestui proces si observatorii Consfatuirii permanente in cadrul formatului de negocieri 5+2. „In acest cadru, Tiraspol intentioneaza sa analizeze tema garantiilor, pentru ca Moldova incalca in mod repetat intelegerile anterior stabilite. Suntem, de asemenea, dispusi sa analizam documentul privind incetarea operatiunilor militare, semnat la Moscova in 1992 si care, in ultimul timp, este pus la indoiala de noile autoritati moldovenesti”, a adaugat Smirnov.

La 22 septembrie, Vlad Filat, premierul Republicii Moldova, a anuntat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca in acea zi s-a convenit reluarea discutiilor oficiale in format 5+2 privind Transnistria, discutii stopate in 2006. Reamintim ca la Moscova a avut loc in cursul acelei zile o runda de consultari informale privind conflictul transnistrean, consultari la care s-a convenit reluarea oficiala a negocierilor sistate in 2006, in formatul Moldova, Rusia, Transnistria, Ucraina si OSCE, plus UE si SUA ca observatori.

La inceputul lunii septembrie, cu ocazia ceremoniilor organizate la 21 de ani de la autoproclamarea independentei, Smirnov declarase ca Transnistria apartine "lumii slavone", afirmand ca se opune planurilor de solutionare a crizei separatiste.

Transnistria si-a proclamat independenta in 1990, acuzand Republica Moldova ca intentiona unirea cu Romania. Doi ani mai tarziu, in reg

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la un azil de bătrâni din China – 20 de persoane au murit / Cauza, investigată

News.ro acum o ora
Douăzeci de persoane au fost ucise într-un incendiu la un azil de bătrâni din nordul Chinei, a raportat miercuri agenţia de presă de stat Xinhua, fără a detalia cauza incendiului, transmite Reuters. Incendiul a avut loc în oraşul Chengde din provinc

China cere SUA să ”oprească şantajul” împotriva Canalului Panama: ”Singura dată când a fost vreodată întrerupt a fost din cauza unei invazii americane”, a transmis Ambasada Chinei

G4Media acum o ora
China a respins, marţi, afirmaţia secretarului american al apărării, Pete Hegseth, potrivit căreia Beijingul interferează în operaţiunile Canalului Panama, transmite presa internaţională, citată de News.ro. Potrivit AFP, în timp ce Hegseth a vizitat

Horoscop pentru miercuri, 9 aprilie 2025. Discuțiile pe teme financiare sunt la ordinea zilei pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Ai mult de lucru la serviciu. Este nevoie să ajuți colegii, să rezolvi rapid sarcini profesionale plus, acasă în mediul familial te așteaptă treburi restante. Selectează prioritățile, acceptă ajutorul celorlalți și dozează-ți eforturile. Sănă

Tragedie în Republica Dominicană! Cel puţin 15 persoane au murit şi peste 100 au fost rănite, după ce acoperişul unui club de noapte s-a prăbușit. Un celebru artist, printre victime

Cancan acum 9 ore
Tragedie fără margini în Republica Dominicană! Cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost transferate la spital după ce acoperișul unui club de noapte s-a prăbușit marți, 8 aprilie, în Republica Dominicană. Potrivit presei străine, nenoroci

Fostul portar brazilian Manga, care apăra fără mănuşi, a murit la 87 de ani

News.ro acum 12 ore
Fostul portar Manga, care a fost titular cu Brazilia la Cupa Mondială din 1966 şi s-a remarcat pentru că juca fără mănuşi, a murit la vârsta de 87 de ani, marţi, la Rio de Janeiro, a anunţat fostul său club Botafogo. „Cu imensă tristeţe anunţăm moar

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 10 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 9 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 11 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Crucea de 7 tone de pe turla mare a Catedralei Naționale a fost montată astăzi

Libertatea acum 13 ore
Catedrala Națională are de astăzi, 8 aprilie, o cruce de 7 tone. Înaltă de șapte metri, crucea a fost montată pe turla mare cu o macara.

Bolojan, despre anularea alegerilor: Toate datele care au fost la dispoziţia CSAT au fost desecretizate

Mediafax acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat dacă până la finalul mandatului va desecretiza mai multe dovezi legate de anularea alegerile prezidenţiale de anul trecut. „Toate documentele au fost desecretizate, care ţin de partea de alegeri, care au fost înaintate C

Vremea

București
acum

mie.

1°/14°
joi

2°/14°
vin.

-0°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/11°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

2°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/14°
joi

3°/11°
vin.

0°/13°
sâm.

8°/13°