Ilie Balaci, unul dintre cei mai mari jucători ai fotbalului românesc, povesteşte cum a fost umilit de club în urmă cu 26 de ani "Eu am suferit mult din cauza Ştiinţei, dar ei şi-au bătut joc de mine. Pînă am venit eu la echipă nu cîştigaseră nimic, iar după ce-am plecat au mai luat un campionat şi-o cupă, atît". "Minunea Blondă" a dezvăluit la emisiunea Vorbe Grele de la Antena 3 momentele grele pe care le-a trăit din cauza Universităţii.
- Domnule Balaci, cum vă simţiţi văzînd că U Craiova nu e nicăieri, că a fost desfiinţată?
- Evident că sufăr. Dar pentru mine Craiova există, chiar dacă ea nu mai joacă nicăieri! O altă echipă, o altă Universitatea Craiova, nu se mai poate face!
- De ce...
- O secundă! Mititelu a fost catalogat în toate felurile, dar el a vrut doar să facă o echipă mai bună decît Craiova Maxima. Şi-a pus toţi banii la bătaie, toată averea lui. Craiova a pierdut 39 de jucători în urma unei decizii. De ce?
- Păi, şi cine credeţi că o să răspundă pentru asta?
- Nu ştiu cine, dar cineva trebuie să plătească. Am senzaţia că Universitatea va cîştiga şi va reveni cît mai repede acolo unde merită.
- Vă gîndiţi să reveniţi în club, dacă el va reapărea în competiţii?
- Nu! Am fost de două ori antrenor şi nu mă întorc. Prima dată am avut cea mai bună echipă a Craiovei. Ce jucători mari: Chivu, Trică, Luţu, Frăsineanu, Stoican, Săndoi, Niculescu! Eu m-am încăpăţînat pentru o primă pe care o merita conducerea, ei n-au vrut şi-am plecat.
- Şi-a doua oară?
- Atunci m-am întors cînd era Gigi Neţoiu, dar am venit la insistenţele lui Nicu Gheară. Am plecat după cinci meciuri, nu vreau să detaliez ce s-a întîmplat atunci. Refuz să vorbesc despre chestiunile acelea pentru că sînt mult mai urîte decît crede lumea. Am considerat că meciurile de acasă nu au fost corecte şi ch