Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 60 de câini comunitari au fost adoptaţi de târgujieni

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 octombrie 2011 ·

Iubitorii de animale din municipiul Târgu Jiu au adoptat în acest an peste 60 de câini comunitari. Maidanezii au fost oferiţi spre adop­ţie de SC Edilitara Public, societatea care administrează padocul de la marginea oraşului. Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara Public, a declarat că toţi câinii comunitari adoptaţi au fost sterilizaţi şi deparazitaţi înainte de ajunge la noul stăpân. În prezent, în padocul de la CET există 310 câini comunitari. Peste 80% dintre aceştia sunt sterilizaţi, iar SC Edilitara intenţionează să îi sterilizeze şi pe ceilalţi câini din adăpost, până la sfârşitul acestui an. Pentru fiecare câine comunitar aflat în padoc, Edilitara alocă pe zi o sumă de 1,5 lei, constând în apă, hrană şi, după caz, tratamente medicale. Dacă ar fi extins şi dotat în mod corespunzător, adăpostul canin al SC Edilitara ar putea găzdui peste 700 de câini comunitari. Din lipsa fondurilor, societatea din subordinea consiliului local nu îşi permite să aibă grijă decât de 300 de animale. Pe străzile din municipiu umblă liberi peste 1.000 de maidanezi.

În încercarea de a reduce numărul câinilor din adăpost, Edilitara va organiza în această lună un târg de adopţii în Parcul Central din municipiu. Vor fi oferiţi târgujienilor amatori de animale câini cu vârsta sub trei ani, deparazitaţi şi sterilizaţi. „Târgul de adopţii va fi organizat pe 22 octombrie, într-o sâmbătă, ca să vină cât mai multă lume. Nu o să ne apucăm să le facem toaleta, să-i tundem sau să-i coafăm pentru că nu sunt câini de rasă. Vor fi prezentaţi în mod corespunzător şi sunt curaţi. Vor fi circa 30 de exemplare, dintre care zece femele, iar restul masculi. Câinii sunt toţi sănătoşi şi ne vom orienta către târgujienii care stau la casă şi au curte. Însă îi putem da şi cetăţenilor care locuiesc la bloc, dacă vor exista solicitări“, a declarat Alexandru Zaharia, directorul SC Edilitara Public SA

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Până la ora 21.00 s-au prezentat la urne peste 370.000 de români din diaspora

Ziua Constanta acum 9 ore
Până astăzi, 3 mai 2025, la ora 21:00, un număr de 374.109 alegători s-au prezentat la urne în diaspora, pentru a vota la primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an. De asemenea, un număr de 4.106 alegători au votat prin corespondență, tota

Avertisment MAE privind o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA: Dezinformare ce are toate caracteristicile unor interferențe derulate de actori statali

HotNews acum 10 ore
Ministerul de Externe atenționează sâmbătă asupra unor informații false distribuite în social media care vorbesc despre o așa-zisă „listă neagră” a Administrației SUA împotriva unor oficiali români. MAE consideră aceste dezinformări drept acțiuni de

Alegeri prezidențiale 2025 Premierul Marcel Ciolacu - „România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale”

Ziua Constanta acum 10 ore
România îndeplinește toate standardele democratice în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, a declarat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întrevederii pe care a avut-o sâmbătă, 3 mai, la Guvern, cu vicepreședintele Com

Warren Buffett se retrage de la șefia Berkshire Hathaway după mai bine de șase decenii. Cine va fi succesorul său

HotNews acum 8 ore
Celebrul investitor Warren Buffett a anunțat, sâmbătă, că intenționează să plece de la conducerea concernului Berkshire Hathaway la finele acestui an, informează AFP. Buffett a condus acest conglomerat mai bine de șase decenii. „A venit momentul ca

SuperLiga: CFR Cluj învinge Universitatea Cluj cu 1-0

HotNews acum 6 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a șaptea din play-off-ul SuperLigii. Într-o primă repriză în care oaspeţii nu au existat practic pe teren, elevii lui Dan Petrescu au marcat în

Lista completă a secțiilor de votare din străinătate. MAE și AEP dau asigurări că sunt suficiente buletine de vot

HotNews acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe au dat asigurări că există suficiente buletine de vot pentru românii care vor vota în secțiile organizate în străinătate. AEP și MAE recomandă cetățenilor să consulte lista cu secții

Care este starea președintelui sârb Aleksandar Vucic, dus la spital după revenirea intempestivă din SUA

HotNews acum 6 ore
Președintele sârb Aleksandar Vucic a fost internat sâmbătă la un spital militar din Belgrad după ce s-a întors din Statele Unite și se află într-o stare „stabilă”, potrivit unei surse medicale citate de agenția France Presse, transmite Agerpres. Ale

MAI raportează 20 de posibile incidente electorale, inclusiv corupere a alegătorilor în județul Iași și continuarea propagandei electorale

Ziua Constanta acum 8 ore
În ceea ce privește alegerile locale parțiale, în cursul aceleiași zile au fost semnalate patru situații de continuare a propagandei electorale după încheierea campaniei, a arătat Dajbog. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au fost sesizate

Formula 1: Max Verstappen, în pole position la Miami la o zi după ce a devenit tată

News.ro acum 5 ore
Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a obţinut, sâmbătă, al treilea pole position din acest sezon, la Miami Grand Prix, a şasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a reuşit performanţa la doar o zi după ce a anunţat că el şi Kelly

Un cardinal glumeşte că va „fugi în Sicilia” dacă va fi ales papă de conclav

G4Media acum 8 ore
„Nu am absolut nicio ambiţie. Nu m-aş putea imagina niciodată în acest rol”. Cu patru zile înainte de începerea conclavului, Cristóbal López Romero, arhiepiscopul de Rabat, a făcut o declaraţie surprinzătoare pentru presă. Cardinalul în vârstă de 72

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/30°
lun.

16°/27°
mar.

12°/22°
mie.

13°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/30°
lun.

11°/22°
mar.

10°/17°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/16°
mie.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/28°
lun.

12°/21°
mar.

10°/16°
mie.

10°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

12°/22°
mar.

9°/20°
mie.

10°/15°