Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicuşor recunoaşte parţial Cucuveaua Veselă din CJC

Publicat in Ziua Constanta, joi 6 octombrie 2011 ·

Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a confirmat, printr-o adresă transmisă astăzi prefectului Claudiu-Iorga Palaz, că IP-ul cu nr. 62.231.95.165 aparţine Consiliului Judeţean Constanţa şi că, într-adevăr, acesta a accesat site-ul Instituţiei Prefectului de 195 de ori, dar consideră că afirmaţia potrivit căreia de aici s-au publicat pe blogul "cucuveaua vesela" articole denigratoare la adresa prefectului este "total nefondată şi neprofesională".

Claudiu-Iorga Palaz: „Am spus-o şi repet: nu articolele ca fond m-au deranjat. Sunt numeroase atacurile la adresa mea sau a familiei mele în presa de opoziţie sau pe blogurile unor jurnalişti şi niciodată nu am reacţionat. Chiar dacă nu sunt de acord cu ele, chiar dacă uneori depăşesc limita bunului simţ, le respect, căci acesta este regula democraţiei şi admir curajul cu care ziariştii îşi asumă propriile opinii, nu numai la adresa mea, dar a tuturor persoanelor publice. Recunosc, nu mă lasă impasibil, unele mă irită, altele mă amuză teribil. Dar în momentul când cineva se ascunde şi atacă, făcând o concurenţă, după părerea mea, neloială ziariştilor din opoziţie, şi, mai ales, când scrie, practic, pe bani publici, căci este evident că este vorba de un angajat al Consiliului Judeţean Constanţa, nu este în regulă. Oricum, apreciez că Nicuşor Constantinescu mi-a răspuns cu atâta promptitudine, deşi mă surprinde, având în vedere modalitatea de lucru cu care ne-a obişnuit. Poate că această grabă se datorează faptului că a vrut să-şi facă repede curăţenie în propria ogradă, să nu-i mai cânte cucuveaua asemeni domnului Iliescu în anii '90. Sau poate că Nicuşor însuşi este cucuveaua veselă?"

Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a confirmat, printr-o adresă transmisă astăzi prefectului Claudiu-Iorga Palaz, că IP-ul cu nr. 62.231.95.165 aparţine Consiliului Judeţean Constanţa şi că, într-adevăr, acesta a ac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 4 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 5 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 2 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 4 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 8 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 5 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 11 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

13°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°
mar.

15°/28°