Când a deschis ochii nu-i venea a crede. A început să se "caute" cu mâinile. "Brânci am, slavă Domnului, picioarele mi-s la loc", a inventarit el în gând.

S-ar fi ridicat, dar o ameţeală îl ţintuia. "Hei, sanitar!", dădu să strige. Dar vocea îi suna ca un şuier. Lovit în gât de un brand rusesc, soldatul Atanasă Paşca poate spune că s-a născut a doua oară. Pe 20 august 1942, undeva la poalele Caucazului. Pentru ca astăzi să ajungă la 100 de ani...

Moşoiu'

Apropiaţii îi spun Moşoiu', cu respect! "Amu', ce să zic, dacă nevastă-mea o fost moaşa satului, eu sunt Moşoiu", râde bătrânul. Înfundaţi în faţa uscată de vreme, ochii îi strălucesc precum păstrăvii în apa care taie satul.

Atanasă Paşcă din Sighiştel împlineşte centenarul pe 4 octombrie, dar bătrâneţea parcă i s-a "defectat". Calcă vârtos şi vorbeşte cu mintea trează fără să cotrobăie prin amintiri. Povesteşte apucându-şi ascultătorii de braţ. "Nu mai văd aşe bine...", se scuză în faţa orăşenilor surprinşi de intimitatea gestului.

"Omorâţi puiul de român!"

Atanasă era să moară la 7 ani când, beţi, soldaţii din gărzile roşii ale comuniştilor unguri au dat buzna în casă. "Să omorâm puiul de român!", ziceau pe limba lor", povesteşte bătrânul ce-a trăit în noaptea de 3 martie 1919. Ungurii împuşcaseră deja doi săteni. Copilul a scăpat la rugăminţile mamei. "I-a arătat la cel mai treaz cărţile trimise de tata de pe front. Plecase de patru ani cu armata austro-ungară şi n-a mai venit. "Haideţi, mă, că aici nu-i nimeni acasă", le-a spus ăla ortacilor", zice bătrânul.

Astăzi, un monument cu dalele ştirbe stă mărturie victimelor terorii roşii şi războaielor mondiale. "Cum vedeţi, amu-i stricat. Nu-i mai pasă nimănui...".

Privind înapoi cu mân(dr)ie!

Atanasă a făcut armata între anii '33 şi '35 la Regimentul 5 Roşiori Oradea, oraş "mare şi frumos". După cătănie s-a însurat cu