Preşedintele Barack Obama, dar şi reprezentanţi ai lumii politice, IT şi din entertainment au trasmis mesaje după ce au aflat că Steve Jobs a murit.
“Michelle şi cu mine suntem trişti să aflăm că Steve Jobs a murit. Steve a fost unul dintre cei mai mari inventatori americani – suficient de curajos încât să gândească diferit şi să creadă că poate schimba lumea”, spune Barack Obama.
“A fost suficient de talentat încât să o facă. Prin faptul că a construit cea mai mare companie americană în garajul său, Steve Jobs a ilustrat perfect ingenuitatea americană. A revoluţionat tehnologia, făcând-o nu doar accesibilă, ci şi intuitivă şi amuzantă. Astfel, a adus bucurie milioanelor de adulţi şi copii. Steve spunea că trăieşte fiecare zi ca şi când ar fi ultima. Exact aşa făcea. Lumea a pierdut un vizionar”, a mai declarat preşedintele SUA.
La rândul său, fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a postat pe site-ul de socializare un mesaj în memoria lui Steve Jobs: “Steve, mulţumesc pentru că ai fost un mentor şi un prieten. Mulţumesc că ai arătat că ceea ce ai construit oate schimba lumea. Îmi va fi dor de tine”, transmite Mediafax.
Pe site-ul Google a fost postat un mesaj scurt: “Steve Jobs, 1955-2011″. Atunci când utilizatorii dau click pe numele lui Jobs, sunt redirecţionaţi către site-ul Apple.
Preşedintele Barack Obama, dar şi reprezentanţi ai lumii politice, IT şi din entertainment au trasmis mesaje după ce au aflat că Steve Jobs a murit.
“Michelle şi cu mine suntem trişti să aflăm că Steve Jobs a murit. Steve a fost unul dintre cei mai mari inventatori americani – suficient de curajos încât să gândească diferit şi să creadă că poate schimba lumea”, spune Barack Obama.
“A fost suficient de talentat încât să o facă. Prin faptul că a construit cea mai mare companie americană în garajul său, Steve Jobs a ilustrat p