Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un teatru de proiecte, viabil şi pe timp de criză

Publicat in Curierul, vineri 7 octombrie 2011 ·

Dialog cu actorul şi directorul teatrului Metropolis, George Ivaşcu

În urmă cu un an, Metropolis se afla pe lista teatrelor productive ale Bucureştilor (cele subvenţionate de Primăria Capitalei) şi continuă să se remarce prin calitatea şi diversitatea spectacolelor, prin rigoarea în selecţia repertoriului.

Pentru creatorul instituţiei din strada Mihai Eminescu nr. 89, directorul George Ivaşcu, performanţa este un lucru firesc. Fiindcă pasul decisiv în construirea primului teatru de proiecte din ţară, Metropolis, în urmă cu aproape patru ani (noiembrie 2007), nu era nici pe departe o aventură a faimosului actor, ci una din cele mai importante misiuni pe care a avut-o, până acum; cel mai frumos rol pe care l-a făcut în viaţa sa, cum însuşi mărturiseşte.

"Pe ce aţi mizat când aţi pornit la acest drum?, l-am întrebat. "Argumentul principal a fost acela de a construi un teatru de proiecte, dar un teatru care să fie al mileniului III, cum a şi fost numit de cineva, în care să se întâlnească actori consacraţi şi actori tineri, pentru a lucra pe proiect, şi nu doar pe bază de repertoriu. De fapt, în 2007, mi s-a pus o întrebare: "Ce se întâmplă cu tinerii absolvenţi de teatru?""

Răspunsul s-a concretizat în ceea ce astăzi ştim cu toţii: un teatru modern, cu stil şi personalitate, având o sală cu 150 de locuri. Totul pornit de la zero. "Nu este puţin şi nu este deloc de neglijat să fii contemporan cu naşterea unui teatru, mai ales într-o perioadă în care cultura este cea care conferă identitate unei naţiuni. Cred că noi toţi avem datoria să recuperăm acest bun, oarecum risipit; cultura înseamnă buletinul de identitate pe care îl are fiecare popor", continuă Ivaşcu.

"Menirea noastră este să dăm speranţă şi să-i facem pe oameni să viseze"

Potrivit actorului-manager George Ivaşcu, un teatru de proiecte creează locuri de mu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 41 minute
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 27 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 45 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°