* cei care doresc să primească ajutor pentru întreaga perioadă oficială de iarnă, adică noiembrie - martie, trebuie să depună documentaţia până pe 20 noiembrie, altfel pierd ajutorul pentru prima lună
Brăilenii care cred că pot beneficia de ajutor pentru încălzire, sub o formă sau alta, sunt rugaţi să îşi depună documentele necesare obţinerii acestui ajutor până pe 20 noiembrie. Orice întârziere, chiar şi cu o zi, după această dată, va însemna o lună scăzută din perioada de 5 luni pe care se acordă ajutorul respectiv.
"De săptămâna viitoare, documentele necesare pentru ajutoarele de încălzire vor fi disponibile la sediul GDF Suez - pentru cei care solicită ajutor pentru gaze, la Punctul Termic de la «Romarta Nouă» pentru cei care solicită pentru încălzirea centralizată şi la direcţia de Asistenţă Socială pentru cei care cer ajutoare pentru lemne şi pentru combustibil lichid. Aceste formulare trebuie completate, depuse şi vor fi analizate. Vroiam însă să apelez la asociaţiile de proprietari, deoarece cei care stau la bloc şi solicită ajutoare vor putea să depună solicitările prin intermediul asociaţiilor de proprietari", a explicat primarul. Acesta a mai adăugat că perioada pentru care se acordă ajutor de încălzire este de 5 luni, adică din noiembrie până în martie, însă dacă s-a depăşit data de 20 noiembrie pentru depunerea documentelor, atunci solicitantul pierde luna respectivă şi va primi numai pentru 4 luni ajutor de încălzire.
"Noi vom apela şi la recenzorii care vor face recensământ în perioada 20 - 30 octombrie, să anunţe populaţia că este timp o lună şi jumătate pentru completarea acestor formulare. Oricum, conform legii, vom verifica 60% din cereri, iar acolo unde se vor găsi nereguli în declaraţii, atunci cei vinovaţi vor rămâne fără ajutorul respectiv. Oricum, lumea ar trebui să se gândească bine înainte de a decide ce decl