La două dimineaţa, centrul Bucureştiului părea pustiu. O imagine înşelătoare pentru ţintele cyber-poliţiştilor: zona era împânzită cu echipe de intervenţie gata să blocheze instantaneu orice drum. Vânătoarea online ţinuse câteva săptămâni, iar în acea dimineaţă operaţiunea se mutase din virtual în spaţiul real. S-a încheiat cu trei arestări în familie: soţul, soţia şi un văr care a încercat să scape aruncând o geantă cu 300.000 de euro. Un gest clasic pentru hackerii încolţiţi. Când poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice al IGPR ajung lângă ei, suspecţii simt nevoia să arunce câte ceva. Unul şi-a aruncat laptopul pe fereastră, dar a uitat de sutele de mii de dolari rămase prin casă.

Pionierat cu ajutor american

Când Poliţia Română a intrat în luptă cu hackerii, avea cinci calculatoare Pentium 4 cu procesoare de 2 GHz, primite de la americani. Asta era în 2003, la înfiinţarea Serviciului. “Toţi eram absolvenţi de Academie de Poliţie, mai puţin unul, care terminase o Facultate Tehnică”, poveste ofiţerul G, un cyber-poliţist veteran. „Nu aveai unde să te specializezi, învăţai din mers. Regulile, legislaţia, ne-am creat-o noi, cei din serviciul iniţial. Făceam cursuri de pregătire în străinătate, în SUA sau Germania, dar baza era în România, pe cont propriu. Învăţai ce se face în străinătate, ce fac ei, nu şi cum să le aplici. Apoi ne-am extins în teritoriu, am recrutat tineri din Academie. Am adus câte un om la fiecare brigadă. Ambasada SUA ne-a sprijinit foarte mult. De la început ne-au susţinut cu calculatoare, soft, pregătiri”.

Informatică în uniformă

G. este unul dintre fondatorii unităţii de cyber-crime. E pasionat de calculatoare, de Deep Forest şi de Enigma.

“Am intrat în Academia de Poliţie, în ’98. Nu erau specializări pe informatică atunci, dar eram pasionat de calculatoare. A fost o decizie personal