Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa, un obiectiv pentru gorjeni

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 octombrie 2011 ·

Petre Grigoraş tratează serios competiţia surprizelor, ţelul tehnicianului echipei Pandurii fiind calificarea în finală

Sorţii i-au hărăzit echipei lui Grigoraş un adversar accesibil în optimile Cupei României Timişoreana, FC Braşov, jocul urmând să se dispute în perioada 25-27 octombrie, la Târgu Jiu. Având parte de linişte în campionat, pandurii îşi permit să abordeze cu încredere şi Cupa României, iar Petre Grigoraş a fixat un obiectiv clar, calificarea în finală. „Acum toată lumea o să spună că jucăm pe teren propriu, jucăm cu FC Braşov, un adversar pe care l-am învins deja, şi o să creadă că suntem ca şi calificaţi. În nici un caz nu vreau ca această stare de spirit, cum că am fi deja învingători, să se transmită şi în rândul jucătorilor. Nimic nu e jucat dinainte. Vrem să ajungem cât mai sus, până la finală, dacă se poate“, a anunţat Grigoraş.

Pandurii, refuzaţi

Petre Grigoraş ar fi vrut să perfecteze un amical în pauza competiţională, dar nu a găsit adversari disponibili. Gorjenii au ofertat divizionarele B Gaz Metan Severin şi Mureşul Deva, care nu au programate meciuri în weekend, dar amândouă au declinat invitaţia. „Nu o să jucăm nici un amical pentru că nu am găsit adversari. Gaz Metan Severin şi Mureşul Deva au refuzat, motivând că şi-au făcut deja alt program. Cu cei de la Mureşul Deva a vorbit şi preşedintele Pârvulescu, le-am oferit toate condiţiile, chiar şi cazare şi masă, însă nici aşa nu le-a convenit. Erau prea obosiţi şi au stabilit un program mai uşor. Treaba lor, oricum eu nu sunt înnebunit după vreun amical. Dacă eram, cu siguranţă am fi găsit o echipă. Aşa, cred că o să jucăm între noi“, a declarat tehnicianul Petre Grigoraş. Pandurii se pregăteşte la Târgu Jiu, iar din două în două zile are programate câte două antrenamente pe zi. Vlad Chiricheş, Cosmin Băcilă şi Ionuţ Tătaru sunt singurii absenţi din lotul g

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°