Contractul semnat de compania finlandeză Nokia cu autorităţile judeţene în 2007 a fost citit de consilierii care fac parte din comisia înfiinţată în urmă cu o săptămână la nivelul Consiliului judeţean pentru analizarea situaţiei create în urma anunţului de închidere a fabricii de la Jucu, însă el nu poate fi făcut public deocamdată.
Totutşi, consilierul PSD Valentin Cuibus, cel care a propus iniţierea acestei comisii, a precizat că "documentul nu prezintă nici un fel de clauze sociale". Până săptămâna viitoare, consilierii vor mai studia actele puse la dispoziţie de Nokia, după care vor lua o decizie în legătură cu posibilitatea de obţinere a unor salarii compensatorii de la compania finlandeză. Cuibus a explicat că va studia toate aspectele contractului pentru a se vedea ce clauze au rămas nerespectate, pentru ca pe baza lor să poată începe eventualele negocieri.
Consiliul Judeţean vrea atragerea altor investitori
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a explicat că se află în negocieri cu doi investitori care să vină în parcul industrial Tetarom de la Jucu în locul Nokia. Alin Tişe nu exclude chiar posibilitatea ca vreo companie să preia unitatea de producţie pe care Nokia o închide în România. El a explicat că firma finlandeză nu va reloca fabrica dela Jucu, aşa cum a făcut în urmă cu patru ani când a plecat de la Bochum, din Germania, şi a venit în România, ci o va închide pur şi simplu, astfel că liniile de producţie ar putea fi valorificate odată cu spaţiile din parcul industrial pe care Nokia îl va părăsi. Tişe a avansat numele companiei Bosch ca societate interesată de posibilităţile oferite de parcul Tetarom din Jucu.
Nokia România a nunţat în urmă cu o săptămână că va închide facilitatea de producţie din Cluj. În urma acestei decizii, aproximativ 2.000 de persoane vor fi trimise în şomaj, iar la acestea se adau