Laureatul premiului Nobel pentru literatură a vizitat România în 2003, însă doar o mână de oameni s-au adunat pentru a-l întâlni. Sursa: REUTERS
Poetul suedez Tomas Tranströmer, în vârstă de 80 de ani, a primit, ieri, premiul Nobel pentru literatură pe 2011. "Imaginile concise şi diafane din poeziile sale ne oferă un punct de vedere proaspăt asupra realităţii", şi-au argumentat academicienii suedezi decizia.
Pe ultima sută de metri înaintea anunţului oficial, Tomas Tranströmer a fost cotat cu prima şansă (4 la 1) de casa de pariuri Ladbrokes.com, asta deşi în teorie este imposibil de prezis cine va câştiga premiul Nobel pentru literatură, în condiţiile în care Academia Suedeză nuci măcar nu face publice numele candidaţilor.
Scriitorul român Mircea Cărtărescu a fost cotat de aceeaşi casă de pariuri cu o şansă de câştig de 40/1, mai mare decât cele ale lui Umberto Eco, Salman Rushdie sau Ian McEwan.
Delincvenţi şi poezie
Născut în 1931, Tomas Tranströmer este un poet şi traducător suedez, absolvent al Facultăţii de Psihologie la Universitatea Stockholm. A început să scrie la vârsta de 13 ani şi a debutat cu volumul "Şaptesprezece poezii" la vârsta de 23 de ani. În 1960, la patru ani după absolvirea facultăţii, a început să lucreze într-un centru de detenţie pentru minori. În paralel cu carierele sale de psiholog şi poet, a lucrat cu infirmi, puşcăriaşi şi dependenţi de droguri.
A publicat în total 10 volume de poezie până în 1990, când a suferit un atac cerebral, care i-a afectat capacitatea de a se exprima. După o pauză de şase ani, a revenit cu volumul "Sorgegondolen", care s-a vândut în 30.000 de exemplare în Suedia, un număr uriaş pentru o carte de poezii. În 2004 a publicat o colecţie de 45 de poeme haiku, un gen de poezie tradiţională japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe repartizat