Cimbrisorul, originar de prin tinuturile Mediteranei, caruia popular i se mai spune si cimbrul ciobanului, balsama, iarba cucului, timian, schinduf sau tamaita, creste spontan, pe coline, ogoare, in poiene cu sol uscat, in luminisuri de padure si pe stancile montane din zona cu clima temperata a Europei, in Asia, Africa de Nord, Etiopia, America de Nord, dar si in Scandinavia si Islanda.

De la cimbrisor se foloseste planta intreaga, fara radacina, adica frunzele, florile si tulpinile, care se culeg in lunile iunie, iulie si august, in perioada de inflorire.

Cimbrisorul contine uleiuri volatile, taninuri, substante amare, albumina, o rasina elastica, saruri de calcar. Componente chimice naturale ale cimbrisorului fac din aceasta planta un excelent remediu impotriva infectiilor intestinale, in afectiuni pulmonare sau renale.

In medicina populara, ceaiul de cimbrisor se administreaza in multe afectiuni, cum ar fi colici, dureri de cap, tusea comuna, tusea convulsiva, tuberculoza, retentia de urina, tulburari gastrice. Infuzia se face turnand o cana de apa clocotita peste o lingurita de planta uscata si maruntita. Vasul acoperit se lasa cateva minute la infuzat, apoi se strecoara si se bea cald. Planta nu se fierbe!

Cimbrisorul are calitatea de a intari sistemul imunitar si de a pregati organismul pentru sezonul rece, facandu-l mai rezistent. Ca sa te bucuri de aceasta minunata proprietate a cimbrisorului, bea cate doua cani de ceai pe zi, timp de o saptamana.

Siropul de cimbrisor se prepara acasa din flori proaspete si se recomanda cate o lingurita, de trei ori pe zi, in caz de raguseli si bronsita. Se umple pe trei sferturi un borcan cu flori proaspete peste care se toarna zahar si se lasa la macerat, la loc insorit, timp de trei saptamani. Se filtreaza si siropul obtinut se da in clocot.

Tinctura