Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comedia ţine până la sfârşitul săptămânii!

Publicat in Adevarul, vineri 7 octombrie 2011 ·

Ca în fiecare an spectacolele aduse în festival de teatrele bucureştene se joacă cu casa închisă. Chiar şi la cele jucate de teatre de proiect sunt la mare căutare.

Dacă în numărul trecut al ADS vă prezentam programul primelor patru zile ale celui mai important eveniment teatral al anului, iată în continuare programul până în ultima zi.

În această dimineaţă, de la ora 11.00, organizatorii au pregătit o "Masă rotundă" cu tema "Amintiri din teatru". Invitat de onoare va fi actorul Mircea Diaconu. Alături de el vor fi trupa Teatrului Dramatic "Fani Tardini", artişti ai teatrelor bucureştene, reprezentanţi ai presei locale şi centrale.

Acelaşi Mircea Diaconu va urca pe scena "Dramaticului" gălăţean şi seara, de la ora 20.00, de data aceasta în calitate de protagonist în comedia "Vacanţă în Guadalupe", o satiră acidă în care se vorbeşte despre situaţia politică a Franţei, dar care, evident, nu are nicio legătură cu situaţia politică din România! Alături de el vor mai juca Ion Haiduc şi Constantin Cotimanis. Preţul unui bilet este de 36,75 lei.

Sâmbătă, de la ora 11.00 va intra în concurs Teatrul "B. P. Haşdeu" din Cahul (Republica Moldova) cu piesă "Cartierul Latin", regizată de Emil Gaju. Un bilet de intrare la acest spectacol costă 18,90 lei. Seara, de la ora 20.00 va avea loc reprezentaţia celor de la Teatrul "George Ciprian" din Buzău:

"XXL - Grasă ca porcu'", cu Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu şi Raluca Vermeşan în rolurile principale. Preţul unui bilet de intrare este 31,50 lei.

Ultima zi de festival va începe la ora 11.00 cu piesa "Conu' Leonida faţă cu reacţiunea", pusă-n scenă de actorii Teatrului Dramatic din galaţi. Regia spectacolului este semnată de Cătălin Vasiliu, iar preţul unui bilet este 18,90 lei.

La ora 19.00 se va afla marele câştigător al festivalului, dar şi ceilalţi premianţi - cel mai bun rol feminin, cel m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 10 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°