Târgul de carte ‘Tic-Toc’, la care sunt invitaţi părinţi şi copii, are loc sâmbătă şi duminică la Palatul Copiilor din Bucureşti.
În cadrul evenimentului pot fi achiziţionate cele mai frumoase cărţi pentru copii de la edituri precum All, Nemira, Niculescu la preţuri mult mai mici şi sunt organizate multe distracţii pentru cei mari şi cei mici, se arată într-un comunicat al bookblog.ro. Artiştii de la revista Comics îi vor învăţa pe cei interesaţi să creeze benzi desenate şi vor susţine o prezentare despre cei mai îndrăgiţi eroi de benzi desenate. La târg vor veni şi Zînele, însoţite de Magicianul Verdini, care va vrăji atmosfera cu numere de iluzionism.
Cei dornici să se deghizeze pot apela la face painting. Toate acestea sunt oferite de echipa de la Magic Party, specializată în organizarea de petreceri pentru copii. Asociaţia Rădăcini Culturale îi va iniţia pe cei interesaţi în arta origami şi va organiza jocuri care să le dezvolte copiilor inteligenţa şi spiritul de echipă. Jucăriile vor fi aduse de cei de la tarabadejocuri.ro, care le vor oferi celor prezenţi şi ocazia să le testeze, iar pentru pofticioşi vor fi delicioase dulciuri de casă.
Pentru că târgul de carte pentru copii ‘Tic-Toc’ este şi un prilej de întâlnire pentru părinţi, vor avea loc discuţii pe teme legate de creşterea copiilor şi de responsabilităţile parentale alături de specialişti în domeniu de la clinica Medicover. Intrarea este liberă. Mai multe detalii pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului, respectiv www.tictoc.ro.
Târgul de carte ‘Tic-Toc’, la care sunt invitaţi părinţi şi copii, are loc sâmbătă şi duminică la Palatul Copiilor din Bucureşti.
În cadrul evenimentului pot fi achiziţionate cele mai frumoase cărţi pentru copii de la edituri precum All, Nemira, Niculescu la preţuri mult mai mici şi sunt organizate multe distracţii pentru cei mari şi cei mi