Fofezele senzaţionalului blenoragic au dat în clocot. La conferinţa de presă organizată cu două zile înaintea meciului cu Belarus fusese anunţată prezenţa lui Mutu. A lui Adrian Mutu. Adică a ăluia cu drogul, cu sibutramina, cu Andreşeanca, cu Popeasca şi cu alte colege, cu ospătari bătuţi, cu dezertări de la naţională şi o grămadă de paranghelii de aleasă abordare mediatică.
Cloaca microfonică înota în belşugul salivar creat de perspectiva unui aşa festin cancanistic. Dar a rămas cu lichidu-n gură. Fiindcă, în urma unei manevre abile, Adrian Mutu a rămas în liniştea sa cantonală. Iar la conferinţa de presă au apărut Cosmin Moţi şi Srdjan Luchin, doi dinamovişti normali, fotbalişti de naţională şi nicidecum niscai teribili scufundători prin zoaiele mondenistice.
Jurnaliştii prezenţi la respectiva conferinţă de presă au reacţionat după posibilităţi la modificarea distribuţiei. Cei cu mintea la purtător s-au repliat fără probleme şi au ghidonat întrebările în funcţie de schimbarea partenerilor de dialog. Piţipoancele şi piţiponcii microfonari au rămas, cum era de aşteptat, înşurubaţi în ideile lor fixe, emanând întrebări de o rafinată inepţie şi în nici un caz legate de fotbal. Noroc cu Moţi şi Luchin. Cei doi, abili şi surprinzător de aşezat, au executat eschive de toată lauda. Au lăsat în plutire idioţenia jurnalistică şi au ghidonat răspunsurile către treaba cuminte la care îi angaja prezenţa lor la locul cu pricina. Ceea ce înseamnă că fotbalul nu a ajuns, aşa cum am mai afirmat câteodată, atât de jos încât să egaleze nivelul presei care îi dă târcoale. Meciul fotbalişti – jurnalişti s-a încheiat cu un scor categoric în favoarea cramponaţilor, dând o mare lovitură pariorilor naivi care au mizat pe invers.
Fotbalul nu se împrumută fraudulos din călcătura strâmbă a trebălăilor din presă. Nici n-are nevoie de un a
