Dincolo de doctrinele politice clasice, peste tot în lume există un bazin electoral constant: cel naţionalist. E şi greu de încadrat, unii specialişti asociindu-l dreptei, alţii, pur şi simplu centrului politic. Şi în România este un astfel de electorat. Până în prezent, acesta a aparţinut, fără discuţie, României Mari şi lui Corneliu Vadim Tudor. Mai ales după 1997, când PUNR dispare din viaţa publică, iar apogeul l-a constituit anul 2000, când preşedintele PRM a fost finalist pentru Cotroceni. Treptat, partidele au început să nu mai desconsidere electoratul naţionalist. Ca în Germania, unde ecologiştii au ajuns la un moment dat al treilea partid al ţării, iar formaţiunile politice, clasice să le spunem, s-au grăbit să se altoiască cu ideologia verde. Astăzi, aproape toate partidele au îmbrăcat - deşi croiala nu le ajută - mesajul naţionalist. PDL a aflat acum că UDMR nu-i partid, ci uniune culturală, USL vorbeşte de “ţărişoara noastră”, iar UNPR are în program interesul naţional. Aflat în bloc- starturi, Partidul Poporului al lui Dan Diaconescu unge şi el pe suflet românii prin inegalabilul patriot Florin Condurăţeanu. Ar fi mult de discutat dacă partidele fac acest lucru din calcul strict politic sau organic. Mai curând, cred că lupta electorală va fi atât de dură, încât şi un vot va conta. Încercările de suprimare a PRM demonstrează asta. Nu sunt peremist, dar când vezi constanţa cu care unii maghiari cer sfârtecarea României, începi să-i dai dreptate lui Vadim! Proba naţionaliştilor de ultimă oră va fi relaţia cu UDMR, dar şi cu celelalte două partide maghiare recent apărute!