Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fed a trecut definitiv pe partea întunecată a politicii monetare

Publicat in Curierul, vineri 7 octombrie 2011 ·

David Stockman, fost oficial în Administraţia Reagan, îl numeşte pe Ben Bernanke un adevărat Darth Vader care, prin măsurile sale, a distorsionat întregul sistem

Rezerva Federală a distrus abilitatea pieţelor de capital de a funcţiona, iar acum acestea dau semnale false în toate direcţiile

Economia SUA poartă povara unei datorii uriaşe, iar criza este agravată de o politică monetară promovată de Rezerva Federală Americană care distorsionează pieţele de capital. Stimulii guvernamentali nu funcţionează, iar spirala creditului se apropie de momentul "sfârşitului de joc". Declaraţiile îi aparţin lui David Stockman, fost director al Office of Management and Budget (OMB) în Administraţia Reagan, care a ocupat, de asemenea, funcţii de director executiv şi în cadrul unor companii de pe Wall Street, respectiv Blackstone Group şi Salomon Brothers. "Am avut, timp de 30 de ani, o distracţie pe datorie fără paralelă în istoria modernă sau istoria consemnată", a afirmat Stockman într-un interviu acordat publicaţiei online administrate de Chris Martenson.

Până în anii '80 datoria publică şi privată a fost de 1,6 ori mai mare decât produsul intern brut, iar acest nivel a fost interpretat ca fiind unul sustenabil şi aici a gravitat în ultima sută de ani. Acum însă acestea sunt de 3,6 ori mai mari decât PIB-ul, ceea ce înseamnă că întregul produs intern brut al SUA pe doi ani este în exces ca datorie în toate zonele: gospodării ale populaţiei, mediu de afaceri, instituţii guvernamentale. În cifre, un nivel de 1,6 ori PIB-ul ar însemna că datoriile ar trebui să se situeze la 22 trilioane USD. Acestea se ridică însă la 52 trilioane USD, ceea ce înseamnă că nu mai puţin de 30 de trilioane USD de datorie atârnă de economia americană, care face eforturi să se ţină pe linia de plutire. Stockman spune că trebuie să scăpăm de ea, însă acesta este "un proces dureros c

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 12 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 9 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 8 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°