Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marcel Iureş: “Publicul din Alba Iulia are conştiinţa unui oraş mic. Nu e mic, e ca o inimă” ( FOTO)

Publicat in Alba24, vineri 7 octombrie 2011 ·

La “Art Cafe Downtown” din Alba Iulia, cafeaua a fost băută, vineri dimineaţă, alături de marele actor Marcel Iureş. Acesta s-a alăturat celorlalţi artişti ale căror remarcabile reprezentaţii pot fi vizionate în cadrul Festivalului de Teatru “Poveşti”, dar şi jurnaliştilor, care au avut ocazia de a afla chiar de la actorul principal ce înseamnă spectacolul “Absolut”, pus în scenă vineri, la sala Teatrului de Păpuşi “Prichindel”.

“Absolut nu este o piesă, este o adaptare a lui Ivan Turbincă, a lui Ion Creangă. Este vorba despre un monolog a lui Ivan Turbincă despre Ivan Turbincă. Eu îl joc şi pe Ivan Turbincă şi Moartea şi Dumnezeu şi Sfântul Petru şi vreo trei draci şi boierul şi câţiva săteni”, explică Marcel Iureş.

Marcel Iureş se întoarce la Alba Iulia pentru a şasea oară şi susţine că îi place, pentru că este un oraş “molcom”, cald şi o locaţie bună pentru un astfel de festival: “Publicul din Alba Iulia are conştiinţa unui oraş mic, dar care nu este deloc mic. Nu e mic nici ca întindere, nici ca importanţă, e un oraş istoric, care e ca o inimă, una din inimile acestei ţări. În cadrul acestui spectacol, distanţa dintre public şi actori e redusă la minimul respirabil, iar eu fac asta la Teatrul Act, care e conceput aşa, de 14 ani, iar exact acest lucru s-ar putea să fie ceva care atrage foarte mult. Ne sincronizăm cu sentimentul oraşului, al publicului din Alba Iulia. E o chestiune intimă”, a explicat Marcel Iureş.

Albaiulienii vor avea ocazia să îl vadă pe îndrăgitul actor, vineri, de la ora 21.00, întruchipând toate aceste personaje ale lui Ion Creangă, într-un spectacol în regia lui Alexandru Dabija. Regizorul declara despre piesa “Absolut”, la premiera spectacolului de la Teatrul “Act” din Bucureşti: “”Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească, să spună poveşti. Câţi dintre noi au mai apucat să audă în c

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum 25 minute
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum o ora
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Nicușor Dan anunță construirea celei mai mari bănci de alimente din România, inclusă într-un complex uriaș de servicii sociale

Ziare.com acum 45 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan anunţă că Primăria Capitalei, prin Direcţia de Asistenţă Socială, construieşte în zona Lira-Sebastian un complex de servicii sociale care va include şi cea mai mare Bancă de Alimente realizată de o autoritate publică d

Rezultate alegeri locale 2024. Liberalul Călin Bibarţ a câştigat un nou mandat la Primăria Arad

HotNews acum o ora
Actualul primar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibar, a câştigat un nou mandat cu 28,47% din voturi (15.067), potrivit rezultatelor finale publicate de Biroul Electoral Municipal Arad, în timp ce pe locul doi s-a clasat candidatul ADU, deputa

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 50 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum 2 ore
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum o ora
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum o ora
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei electrice, astăzi, 12 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice Dobrogea,

Vremea

București
acum

26°
mie.

21°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°