Când a plecat la pescuit într-un râu din apropierea casei, nu şi-a închipuit că va prinde un rechin. I s-a întâmplat lui Noel Todd, un adolescent de 16 ani, din Statele Unite. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât rechinul se afla într-un râu cu apă dulce, scrie Huffington Post.
Băiatul pescuia pe un doc când a zărit doi rechini în apă. Departamentul de Resurse Naturale din Brunswick explică strania întâmplare prin faptul că cei doi rechini au ajuns în apele râului urmărind vasele de pescuit creveţi care aruncau peştii în apă. "Din cauza schimbării nivelului de salinitate din ape, rechinii de talie mică au fost înlocuiţi de cei de talie mai mare", a declarat un reprezentant al Departamentului de Resurse Naturale.
Echipat cu un cârlig special şi momeală obişnuită, băiatul a prins rechinul şi l-a tras până pe doc, chiar dacă acesta măsura 2.5 metri şi cântărea aproximativ 167 de kilograme. Potrivit martorilor, rechinul a fost ucis, iar băiatul şi-a păstrat doar fălcile cu dinţi şi i-a dat unui prieten trunchiul animalului. Visit msnbc.com for breaking news, world news, and news about the economy
Când a plecat la pescuit într-un râu din apropierea casei, nu şi-a închipuit că va prinde un rechin. I s-a întâmplat lui Noel Todd, un adolescent de 16 ani, din Statele Unite. Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât rechinul se afla într-un râu cu apă dulce, scrie Huffington Post.
Băiatul pescuia pe un doc când a zărit doi rechini în apă. Departamentul de Resurse Naturale din Brunswick explică strania întâmplare prin faptul că cei doi rechini au ajuns în apele râului urmărind vasele de pescuit creveţi care aruncau peştii în apă. "Din cauza schimbării nivelului de salinitate din ape, rechinii de talie mică au fost înlocuiţi de cei de talie mai mare", a declarat un reprezentant al Departamentului de Resurse Naturale.
Echipat cu un cârlig special şi