După plecarea lui Mihai Stoica, puterile lui Narcis Răducan au crescut semnificativ / Foto: LAURENTIU MICH / MEDIAFAX Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, a declarat ieri că sunt şanse ca echipa „roş-albastră” să dispute derby-ul de pe teren propriu, din etapa a XI-a, cu Rapid, pe stadionul din Bulevardul Ghencea. „Cel mai important lucru este să avem rezultate. Sunt convins că dacă vom avea aceeaşi atitudine ca la meciul cu Oţelul, dar şi acelaşi rezultat, încetul cu încetul suporterii vor reveni la stadion. Importantă este şi mutarea echipei pe Ghencea. fii acest lucru cred că va conta foarte mult în relaţia cu suporterii. Un club mare care doreşte să câştige campionatul are cel mai mare avantaj atunci când joacă pe terenul care a făcut tradiţie. Sunt şanse să jucăm meciul cu Rapid în Ghencea, dar deocamdată nu pot aprecia procentual.
Există comunicare între cele două părţi, şi asta e foarte important”, a spus Narcis Răducan, care a participat ieri la o conferinţă de presă organizată cu ocazia Maratonului Internaţional Bucureşti. Răducan s-a arătat mulţumit şi de eventuala cooptare în cadrul clubului a fostului selecţioner şi actualului senator Anghel Iordănescu. „Este unul dintre cei mai importanţi oameni ai performanţei de la Sevilla. Un om cu experienţă, din mai multe poziţii, un jucător de marcă al acestui club şi ca antrenor, iar acum şi din poziţia de om politic sunt convins că va ajuta Steaua. Este un câştig, indiferent pe ce poziţie, onorifică sau executivă. Este o prioritate apropierea de fostele glorii steliste. Numai când formăm un grup, atât fostele glorii, cât şi suporterii, numai aşa putem să învingem celelalte puteri ale fotbalului nostru.”
După plecarea lui Mihai Stoica, puterile lui Narcis Răducan au crescut semnificativ / Foto: LAURENTIU MICH / MEDIAFAX Directorul sportiv al Stelei, Narcis Răducan, a declarat ieri c