- Ancheta de toamna, despre sperante care nu se ofilesc niciodata -

Esarfa roz

Am privit ore in sir clipitul intermitent al cursorului, gandindu-ma cum sa incep aceasta scrisoare. Imi este greu sa fiu sincera, atunci cand este vorba de sentimentele mele, mai ales ca ani in sir le-am ignorat si ascuns. Am descoperit de la o varsta frageda ca oamenii exploateaza slabiciunile celorlalti si profita de sentimentele lor, asa ca am decis ca cel mai bine este sa ma "protejez" de eventualele esecuri sentimentale si sa nu ma bazez niciodata prea mult pe altcineva. Chiar daca am avut o copilarie fericita si am fost inconjurata de dragoste, am decis sa nu ma incred in ea. Am ales singuratatea, o singuratate auto-impusa, dar care ma facea sa ma simt confortabil si imi oferea libertatea de care simteam ca am nevoie. Asa ca ani de-a randul m-am complacut in relatii amoroase fara substanta si fara prea multe asteptari, cu durata scurta si final previzibil. Am ascuns sub o fatada cinica orice asteptare romantica, am primit orice declaratie de dragoste cu un zambet rece si politicos, iar mai apoi, am indepartat rapid persoana respectiva din anturaj, caci nu intelegeam cum ar putea sa ma iubeasca, mai ales ca eu nu ii aratasem niciodata adevarata mea fata. Poate o sa vi se para o existenta trista, insa multa vreme eu n-am privit-o ca pe asa ceva. M-am multumit pana acum vreo doi ani sa ma inscriu in categoria de tinere "self-sufficient" (auto-suficiente). Un loc de munca interesant si antrenant, iesiri dese cu un grup mic de prieteni buni, teatre, calatorii, concerte, au alcatuit ani de-a randul decorul universului meu bine definit, garnisit, bineinteles, cand si cand, cu iubirile "de-o vara". Asta, pana intr-o zi rece de iarna, cand lumea mea frumos creata a fost spulberata de intalnirea unui cuplu de batranei zgribuliti intr-o statie de autobuz... I-am zarit di